Reteta de sapun de casa cu menta si lavanda

de Constelatialeu in Cook and smile, 16 Sep 2023 | 4508 vizualizari

 

Stiu ca aici se pun retete mancabile, dar zau ca e interesanta si reteta asta, mai ales ca-mi aduce aminte de copilarie, cand eram fascinata si ma uitam la mamaia cum prepara sapunul. Uite ca mi-a venit si mie randul sa pregatesc reteta de sapun, cu amintirile mele, cu ajutor de la vecini ( vecinii aia care imi sunt si rude, de la ei am imprumutat pirostria, cazanul si cateva ponturi de la mamaia-prietena mea de 89 de ani ), am prestat eu toata ziua de sambata sapun de casa,  a meritat.Dar hai sa scriu reteta ca poate foloseste cuiva intr-o buna zi.
Pentru Reteta de sapun de casa cu menta si lavanda sunt necesare urmatoarele ingrediente: untura, soda caustica, sare, apa, menta, lavanda.

 

INGREDIENTE

  • Ingredientele pentru Reteta de sapun de casa cu menta si lavanda
  • 25 kg untura( folosita, ranceda, bucati de slanina, un amestec )
  • 6 kg soda caustica fulgi
  • 25 linguri sare grunjoasa
  • apa de ploaie ( se poate si apa de la ''chiveta'') -am folosit o galeata de 10 l si am pus 2 galeti si jumatate de apa
  • menta verde si uscata
  • 2 pumni de lavanda uscata
Portii: 50
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Reteta de sapun de casa cu menta si lavanda:

iata cum se prepara Reteta de sapun de casa cu menta si lavanda

Mai intai mi-am pregatit spatiul de lucru, am asezat pirostriile, arzatorul, am pus cazanul pe pirostrii, am cantarit untura si am pus-o in cazan, am dat drumul la foc moderat. Peste untura am turnat o galeata si jumatate cu apa de ploaie.Am amestecat bine, apoi am adaugat soda caustica cu grija ( neaparat in maini manusi si ochelari de protectie la ochi). Am amestecat pana ce toata soda caustica s-a diluat si am lasat sa inceapa sa fiarba, dureaza cateva ore, n-am vrut sa grabesc nimic, de aceea n-am dat focul mare. Din cand in cand am amestecat in cazan, am folosit un lemn pe post de lingura.Cand a inceput sa bolboroseasca am adaugat menta verde taiata marunt, menta uscata sfaramata si lavanda, am lasat sa fiarba cca 30 min apoi am adaugat restul de apa.Pentru ca am pus apa rece a durat mai mult pana a inceput din nou sa fiarba ( daca se adauga apa fierbinte dureaza mai putin). Pentru ca am folosit un cazan suficient de inalt nu am avut probleme sa se umfle la fierbere si sa dea peste, in  caz cand ar da peste trebuie sa fim pregatiti cu apa, stropim cu apa si mai temperam fierberea. Nu incetam sa amestecam din cand in cand si sa curatam peretii cazanului, cand incepe sa iasa la suprafata lichidul sau vrecea cum se numeste din mosi stramosi, am stins focul. Pentru ca am vrut sa se raceasca mai repede, sa vad ce a iesit, am folosit o forma de silicon cu alveole in forma de trandafir, niste forme de chec din aluminiu si o tava un pic mai inalta pe care am imbracat-o cu folie de aluminiu si hartie de copt.In cateva ore ( 3 sau 4) sapunul din forme sa racit, pentru cel ramas in cazan dureaza mai mult cca 24-48 ore, apoi se sectioneaza, se scoate din cazan si se lasa la uscat cca 2 saptamani, apoi se depoziteaza in loc uscat. L-am incercat, am luat un pic din cel care sa intarit si m-am spalat pe maini, face clabuc. Cam asta a fost tot, nu e foarte greu, doar trebuie rabdare si atentie.Sper sa foloseasca, chair daca traim alte vremuri in care traditiile se cam pierd. PS. pentru cei care tot vocifereaza-n fel si chip...arata asa pentru ca eu mi-am dorit sa ramana bucatele de menta vizibile-n sapun.

 

Vezi si Cum se face mustarul de casa

Daca ti-a placut reteta noastra "Reteta de sapun de casa cu menta si lavanda" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (9)

- Andreea - 1

26.09.2023, 12:35

Wow...ce amintiri ....Îmi amintesc mamaia mea făcea săpun...cazan și apa de ploaie ...ce vremuri ....
Te felicit pentru răbdare și pricepere !!!!!!

Rocsi 1

29.09.2023, 20:19

Bravo, Cleme! Ce mai facea si la noi la tara sapun de casa, cu ani in urma, dar fara nici o aroma!

Panacris 1

30.09.2023, 16:22

Se mai găsește soda caustică?? Sau ai tu o sursă? Și noi făceam săpun, dar fără arome, doar simplu mirosea a săpun de casă! Felicitări și la mai mare!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

ieri la 14:48

Cum sa faci o casuta din turta dulce - un proiect delicios si creativ

pe 19.11 la 20:43

Omuleti din turta dulce - reteta delicioasa pentru sarbatori

pe 19.11 la 20:36

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Reteta de prajitura Mimoza