Rasol de porc cu varza dulce, in sos de rosii

de vasimur in Porc, 27 Dec 2020 | 6304 vizualizari

 

Personal îmi place varza călită, fie ea dulce sau murată. De data asta m-am gândit la varză dulce cu rasol proaspăt, de porc. Este o mâncare foarte gustoasă și ușor de preparat.

 

INGREDIENTE

  • 1 rasol de porc, mic (cca 700 g)
  • 1 varză dulce, mai mică (cca 1 kg)
  • 2 cepe mari
  • 4-5 căței de usturoi
  • 1-2 rădăcini de morcov
  • 1 rădăcină de pătrunjel
  • 1-2 roșii mari
  • sare, după gust
  • piper măcinat, după gust
  • boia de ardei dulce/iute, după gust
  • 1 linguriță de piper boabe
  • 1-2 foi de dafin
  • 1 crenguță de cimbru uscat
  • 3-4 linguri de ulei de floarea soarelui
  • 500 ml suc de roșii
Portii: 4
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Rasol de porc cu varza dulce, in sos de rosii:

Spălăm bine rasolul și-l punem la fiert, într-o oală sub presiune, împreună cu foile de dafin, 1-2 căței de usturoi, boabele de piper, crenguța de cimbru uscat și apă cât să le cuprindă. Dacă nu aveți oală sub presiune, fierbeți rasolul într-o oală obișnuită. Când carnea este fiartă (înțepăm cu furculița și dacă intră ușor, înseamnă că e gata) o scoatem și o lăsăm să se răcească după care o desprindem de pe os și o tăiem bucăți, nu prea mari. 

În timp ce carnea fierbe, curățăm și spalăm bine legumele. Ceapa și usturoiul le tocăm mărunt iar morcovul și pătrunjelul le dăm prin răzătoarea mare. Apoi sotăm legumele. În uleiul încins punem mai întâi ceapa și o lăsăm la prăjit până ce devine aurie. Când s-a înmuiat se pune morcovul și pătrunjelul și se călesc împreună. Adăugăm apoi varza tocată mărunt sau fideluțe și lăsăm la călit împreună cu ceapa și celelalte legume, până ce se înmoaie. Roșiile tăiate bucăți ceva mai mari, le amestecăm cu varza și le fierbem împreună până ce compoziția se omogenizează.

Punem bucățile de carne peste varză, deasupra turnăm sucul de roșii și la nevoie, completăm cu apă în care a fiert rasolul, cât să le cuprindă. Amestecăm și lăsăm la fiert până ce scade, cca 30-35 minute. 

Pentru un plus de savoare usturoiul tocat îl adăugăm la sfârșit când condimentăm după gust și mai lasăm să dea un clocot. Varza dulce călită, cu rasol de porc proaspăt, în sos de roșii, se servește caldă și cu ardei iute, dacă vă place.

Poftă bună!

TIPS-URI

1

Gătiți rasolul de porc cu varză dulce, la foc mediu, ca să se pătrundă cât mai bine gusturile.

2

Puteți folosi varză murată și/sau rasol de porc, afumat și mâncărica va fi la fel de gustoasă!

3

Amestecați din când în când, ca să nu se prindă de fundul vasului.

4

Dacă nu aveți roșii sau suc de roșii, puteți folosi pastă de tomate sau bulion.

5

Puteți folosi orice alte condimente sunt pe gustul vostru, nu doar cele indicate în rețetă.

Daca ti-a placut reteta noastra "Rasol de porc cu varza dulce, in sos de rosii" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

oanapl

1103 puncte

Panacris

1014 puncte

RODIMUR

165 puncte

Rocsi

133 puncte

vasimur

126 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Varza dulce cu cotlet de porc aromat la cuptor