Desert tort cu ciocolata, visine si mascarpone

de oanapl in Torturi, 17 Sep 2017 | 13183 vizualizari

 

În urmă cu 2 săptămâni, o prietenă m-a rugat să pregătesc un tort pentru ziua de naștere a fiului său. Mi-a spus ca el îsi dorește un tort cu ciocolată și vișine. Am avut ceva emoții deoarece nu știam dacă va fi pe gustul său. Din fericire, acesta a fost foarte încântat de rezultat. M-am bucurat foarte tare. Am servit și eu din tort și a fost pe gustul meu. ;)
Am pregătit blatul meu preferat care nu necesită însiropare: este umed și foarte gustos.
 Gaby Duceag mi-a dat un pont pentru a obține o frișcă ce se bate perfect și se poate orna mult mai ușor cu ea: se mixeaza 100ml frișcă lichidă cu 100 ml smântână pentru gătit (cu 25% grăsime). Frișca obținută era perfectă. De data asta eu am amestecat-o cu crema ganache.

 

INGREDIENTE

  • blat:
  • 50 g cacao neagră
  • 150 ml apă
  • 6 ouă
  • 200 g zahăr
  • 120 ml ulei
  • 280 g faină
  • 1 linguriță praf de copt
  • esență de rom
  • crema de vișine:
  • 500 g vișine
  • 6 linguri zahăr brun
  • 4-5 linguri amidon de porumb
  • crema mascarpone:
  • 300 g mascarpone
  • 100 ml smântână peste 30% grăsime
  • 80 g zahăr măcinat
  •  ganache de ciocolată:
  • 200 g ciocolată neagră
  • 300 ml frișcă lichidă
  • 100 ml smântână peste 30% grăsime
  • 30 g zahăr măcinat
  • pentru ornat:
  • 90 g ciocolată neagră
  • 50 ml frișcă lichidă
  • 30 g unt
Portii: 15
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert tort cu ciocolata, visine si mascarpone:

Pentru ganache-ul de ciocolată, încălzești 200 ml frișcă lichidă până aproape de punctul de fierbere. Oprești focul și adaugi 200 g ciocolată ruptă bucățele. După un minut, amesteci bine și vei obține o cremă fină. O lași să se răcească complet și o dai la frigider pentru câteva ore ( sau peste noapte). 
Pentru blat, pui cacaua într-un vas și torni apa clocotită, amestecând continuu, până la omogenizare, apoi lași la răcit. Strecori compoziția pentru a nu rămâne cocoloașe de cacao.
Bați albușurile spumă tare cu un praf de sare. Adaugi jumătate din cantitatea de zahăr și mixezi până obții o bezea lucioasă, care face țepi atunci când scoți paletele mixerului. Galbenușurile le freci cu cealaltă jumătate din cantitatea de zahăr până devin albe și cremoase. Adaugi treptat uleiul, esența de rom, apoi compoziția de cacao răcită. Încorporezi făina amestecată cu praful de copt treptat și amesteci cu o lingură de lemn, de jos în sus și la sfârșit, în 2-3 reprize, adaugi bezeaua.
Torni compoziția într-o tavă (23 cm diametru) tapetată pe fund cu hârtie de copt iar marginile unse cu unt. Dai tava la cuptor la foc mediu pentru cca 40 de minute, până blatul devine ferm la atingere. Îl scoți pe un grătar și-l lași la răcit. După ce s-a răcit complet tai blatul în trei discuri. 


Crema de vișine:
Pui vișinele fără sâmburi (și sucul lăsat) într-o oală, adaugi zahărul și lași să clocotească pentru 5-10 minute. Adaugi amidonul și lași să fiarbă la foc mic, amestecând permanent până când compoziția se îngroașă. O lași să se răcească.

Crema mascarpone o mixezi bine cu zahărul pudră până când devine cremoasă. Mixezi smântânabine și o adaugi peste crema mascarpone și mixezi până la omogenizare.

Așezi primul blat pe un platou și pui în jurul lui inelul reglabil pentru tort. Torni jumătate din crema de vișine, iar deasupra întinzi jumătate din crema mascarpone și așezi al doilea blat deasupra.
Torni restul cremei de vișine peste blat și întinzi restul cremei mascarpone apoi așezi al treilea blat deasupra și introduci platoul la frigider pentru 4-5 ore (sau peste noapte).

Mixezi 100 ml frișcă lichidă cu 100 ml smântână (cu peste 30% grăsime) și zahărul pudră. Separat mixezi crema de ciocolată și apoi o amesteci cu frișca și omogenizezi compoziția.

Treci pe marginile formei de jur împrejur un cuțit bine ascuțit trecut prin apă fierbinte. Desprinzi apoi inelul din jurul tortului. Îmbraci tortul cu cremă de ciocolată și păstrezi puțină cremă pentru ornat. 

 Pentru ornat, pui ciocolata împreună cu frișca lichidă și untul într-o cratiță și le așezi pe baie de aburi și amesteci continuu până cnd ciocolata se topește, fără să fiarbă. Lași să se răcorească puțin compoziția și o întinzi peste tort, lăsând să curgă puțin peste margini. Ornezi tortul cu crema de ciocolată păstrată.

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert tort cu ciocolata, visine si mascarpone" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Plăcintă grecească cu oregano și mentă  - Rețeta savuroasă și ușor de pregătit

ieri la 16:33

Tort de morcovi cu nuci pecan - Desertul care te va cuceri prin savoare și aromă

ieri la 16:03

Prăjitură turnată cu mere - Desertul rapid și gustos

pe 21.11 la 10:51

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

pe 20.11 la 14:48

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Desert tort cu crema de ciocolata si portocale