Desert Portokalopita

de RODIMUR in Prajituri, 27 Ian 2018 | 7872 vizualizari

 

E vremea promoțiilor de portocale la găleată și pentru că nu pot mânca mai mult de una pe zi, iar în casă erau, la un moment dat vreo 9 kg, mi-am amintit că în copilărie am mâncat acasă, la părinții mei o prăjitură foarte aromată și bună, făcută din aceste însorite fructe mediteraneene. I-am telefonat mămicăi și am aflat că acea prăjitură aromată fusese făcută de Niki, mătușa mea, care este de etnie greacă și că era, de fapt, o plăcintă grecească din portocale, numită "portokalopita".
Mămica spunea că mătușa mea folosise atunci smântână și ulei de floarea soarelui, pentru că pe vremea aceea nu existau la noi, în magazine, iaurt grecesc, nici ulei de măsline (nici măcar pentru grecii rătăciți în Moldova...!)
Am mai așteptat două zile și am primit, în sfârșit rețeta, pe care am urmat-o întocmai, nu numai pentru că voiam să simt gustul de odinioară, ci pentru că mie mi se pare că uleiul de măsline este amar, nepotrivit pentru prăjituri.
Ieri am făcut plăcinta și după ce am lăsat-o o noapte în sirop, la frigider, așa cum trebuie, am tăiat-o astăzi și gustând-o, m-am simțit asemeni lui Marcel Proust, plecat în căutarea timpului pierdut, după ce a simțit gustul madlenei...
Eu am simțit gustul aromat al portocalelor aduse de pe meleaguri veșnic însorite și mi-am amintit de acei ani ai copilăriei, de neamuri și de prieteni...
Este o plăcintă foarte dulce și însiropată, precum baclavaua.
Mai precizez că am redus la jumătate cantitatea de ulei, pentru că mie mi se pare că acest ingredient face să scadă aluatul.

 

INGREDIENTE

  • Pentru blat:
  • 400 grame foi de plăcintă
  • 300 ml iaurt grecesc (smântână)
  • 5 ouă
  • 100 grame de zahăr tos
  • 100 ml ulei de măsline (floarea soarelui)
  • zeama de la o portocală
  • coaja rasă de la o portocală
  • 1 linguriță de extract de vanilie (2 plicuri de vanilie)
  • 1 praf de copt
  • 1 praf de sare
  • Pentru sirop:
  • 250 ml apă
  • 200 ml zeamă de portocale (cam de la 4 bucăți)
  • 250 grame de zahăr tos
  • coaja rasă de la o portocală
  • 25 grame de unt pentru uns tava de copt
Portii: 1
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert Portokalopita:

Se decongelează foile de plăcintă, se desfac, se lasă la uscat, iar când sunt uscate, se sfărâmă în  bucățele.

Cele 5 portocale necesare pentru prăjitură se spală bine cu apă caldă și bicarbonat de sodiu, se clătesc cu apă rece și se șterg cu un șervet curat.

Iaurtul se amestecă bine cu praful de copt, într-un vas mai mare, pentru că se va activa și își va dubla volumul, până ce va fi încorporat în compoziție.

Se separă albușurile de gălbenușuri și se mixează cu sarea, până ce se fac spumă. Se adaugă zahărul, puțin câte puțin, vanilia (extract, sau praf) și apoi gălbenușurile, unul câte unul.

În iaurt se încorporează coaja rasă de portocală, uleiul, puțin câte puțin și apoi zeama de la o portocală. Se adaugă această compoziție la aceea cu ouă, se omogenizează, după care se încorporează puțin câte puțin foile de plăcintă uscate și fărâmițate, în așa fel încât să se umezească toate și să nu mai rămână fragmente uscate.

Se toarnă această compoziție într-o tavă unsă cu unt și se dă la cuptor, la foc mediu, timp de 40-45 de minute.

Între timp se prepară un sirop legat/consistent din 250 ml de apă și 250 de grame de zahăr. Când siropul este bine legat, se adaugă zeama de la 4 portocale (200 ml) și se mai fierbe încă 5 minute. La urmă se adaugă și coaja rasă de la o portocală, se oprește focul de la aragaz și se dă siropul la răcit.

Când plăcinta s-a rumenit frumos, se scoate din cuptor și se porționează imediat. Se toarnă siropul rece peste plăcinta fierbinte, după care se dă tava la răcit, căteva ore, chiar peste noapte, dacă este cazul.

Se servește a doua zi, decorată cu felii de portocale, cu nuci caramelizate, sau portocale confiate.

TIPS-URI

1

Spălați bine portocalele, înainte de a le folosi, în apă caldă cu bicarbonat de sodiu.

2

Folosiți un iaurt grecesc gras, eventual smântână.

3

Uleiul de măsline poate fi înlocuit cu ulei de floarea soarelui, după cum doriți.

4

Este bine ca uleiul, zeama și coaja rasă de portocale să fie adaugate în compoziția cu iaurt și nu în cea cu ouă.

5

Plăcinta se taie fierbinte, la fel ca baclavaua, după care se însiropează, cu sirop rece.

6

Lăsați plăcinta peste noapte la rece, ca să se însiropeze și să se pătrundă.

7

Plăcinta rece pare mai puțin dulce, decât dacă este mâncată caldă.

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert Portokalopita" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (42)

RODIMUR 1

29.01.2018, 09:13

Mulțumesc, Anca, pentru favoare și încredere. Mie mi se pare deosebită, față de alte dulciuri, aromată natural, cum mai rar am gustat prăjituri, la noi...

mihaelar63 1

30.01.2018, 00:30

Ce deliciosenie poate sa fie Portokalopita Mulltumim Rodica pentru originala si autentica reteta

RODIMUR 1

30.01.2018, 06:58

Îți mulțumesc frumos, Mihaela, pentru aprecieri! Nu e o prăjitură originală, au mai făcut-o și alții, dar mai rar, pentru că e grecească, nu românească...

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

ieri la 14:48

Cum sa faci o casuta din turta dulce - un proiect delicios si creativ

pe 19.11 la 20:43

Omuleti din turta dulce - reteta delicioasa pentru sarbatori

pe 19.11 la 20:36

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Chec Tradaro