Ciorba de pui cu legume

de vasimur in Ciorbe, 9 Mar 2018 | 3942 vizualizari

 

Este o ciorbă simplu de făcut. foarte delicioasă și sățioasă, pe gustul tuturor.
Am avut un „pui familist” mare, de cca 2 kg, din care am făcut 3 feluri de mâncare.
Din ingredientele de mai jos a rezultat o oală de 4 litri de ciorbă.

 

INGREDIENTE

  • 1 „pui familist” mare – aripile și spatele
  • 1 ceapă medie
  • 1-2 rădăcini de morcov
  • 1 rădăcină mică de pătrunjel
  • 1/2 țelină mică
  • 2-3 căței de usturoi
  • sare
  • piper măcinat
  • boia de ardei dulce
  • 3-4 linguri de ulei pentru sotat legumele
  • pătrunjel verde tocat mărunt
  • ardei iute (proaspăt sau murat)
Portii: 8
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Ciorba de pui cu legume:

Curățarea și „tranșarea” puiului:

Se curăță puiul și se spală foarte bine în apă caldă. Se îndepărtează pulpele și pieptul și se pun la scurs într-o strecurătoare. Aripile și spatele se spală de asemenea și se pun la scurs. Operațiunea de „tranșare” a puiului, a durat cca 1/2 oră.

Aripile și spatele le-am folosit la prepararea ciorbei iar din pulpe și piept, am preparat încă două feluri de mâncare.

Vezi rețeta „Pulpe de pui la gratar, cu ciuperci si smantana” aici: https://www.bucataras.ro/retete/pulpe-de-pui-la-gratar-cu-ciuperci-si-smantana-85921.html

Pregătirea ciorbei de pui cu legume:

Se curăță și se spală bine legumele (morcovul, pătrunjelul și țelina), după care se dau prin răzătoarea mare. Se curăță ceapa, se spală și se taie mărunt, la fel și usturoiul. Se toarnă uleiul într-o tigaie, se pun ceapa și usturoiul la prăjit, până ce se înmoaie, moment în care se adaugă și celelalte legume. Se omogenizează și se călesc până ce se înmoaie amestecând mereu cu o spatulă (legumele se sotează).

Intre timp am pus aripile și spatele la fiert într-o oală, în apă clocotită cu puțină sare cca 10-15 minute, înlăturând mereu spuma care se formează. Scoatem carnea pe un platou, o lăsăm să se răcească, după care îndepărtăm oasele. Lăsăm să se așeze, apoi strecurăm zeama într-o altă oală. În această supă de pui punem legumele preparate anterior, împreună cu bucățile de carne și se lasă să fiarbă cca 15-20 minute.

La sfârșit se ia de pe foc și se adaugă sare, piper și boia dulce, după gust. Nu uitați de verdeața de pătrunjel care îi va da nu numai gust bun ci și un aspect foarte plăcut. Cine dorește poate să servească ciorba de pui cu legume și cu ardei iute și/sau smântână.

Poftă bună!

TIPS-URI

1

Uleiul să fie bine încins, când puneți ceapa la prăjit.

2

Gătiți ciorba la foc mic ca să fie limpede.

3

Fierbeți aripile și spatele separat, în apă clocotită cu puțină sare.

4

Sotați legumele și veți fi încântați de rezultat.

5

Pentru prepararea ciorbei, puteți folosi orice fel de carne de pui doriți.

Daca ti-a placut reteta noastra "Ciorba de pui cu legume" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

TOP
utilizatori

oanapl

1103 puncte

Panacris

1014 puncte

RODIMUR

165 puncte

Rocsi

133 puncte

vasimur

126 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Ciorba de curcan