Andra Mihail ne împărtășește rețeta ei simplă și gustoasă pentru brioșe pufoase, umplute cu ciocolată, un deliciu pentru toate vârstele.
Pentru aceste Brioșe cu ciocolată - Rețeta simplă pentru un desert gustos, sunt necesare câteva ingrediente: ouă, făină, zahăr, ulei, lapte și ciocolată.
Cum se prepara Brioșe cu ciocolată - Rețeta simplă pentru un desert gustos:
Pregătește o tavă de brioșe și pune hârtii de copt. Toacă mărunt ciocolata.
Sparge într-un bol cele 4 ouă, adaugă un praf de sare și zahărul și mixează-le bine până își dublează volumul. Adaugă uleiul, laptele și esență de vanilie și mixează în continuare.
Adaugă praful de copt și făina și încorporează bine. În compoziția obținută, adaugă bucățele de ciocolată și amestecă ușor.
Pune aluat în formele de brioșe până la 3/4 din capacitate pentru că vor crește la copt. Adaugă fulgi de migdale peste fiecare.
Coace brioșele cu ciocolată în cuptorul preîncălzit, la 180 grade C, timp de 25-30 minute sau până devin rumene.
După coacere, scoate-le din cuptor și lasă-le la temperat.
Pudrează brioșele cu zahăr și savurează-le cu mare poftă alături de o cafea sau un pahar cu lapte.
Încearcă și rețeta de Brioșe dulci cu stafide sau varianta de Brioșe sărate cu șuncă și cașcaval, perfecte pentru micul dejun sau de luat la pachet.
Îți recomandăm și rețeta de Brioșe cu afine, pufoase și bune.
Poftă bună!