Tort multumire

excelenta realizarea tortului

wow!

Mainile de apostol...in semn de multumire...cat de adevarat si cat de inaltator...si povestea lor minunata...

O poveste adevarata... ca si cum ar exista si povesti neadevarate sau mai putin adevarate... De fapt, adevarul despre sufletele noastre se rosteste pe sine in foarte multe feluri si toate devin povesti mai devreme sau mai tarziu. Se spune ca in Nurnberg traiau doi prieteni cum nu se mai vazuse - mai ales in timpurile acelea intunecate de la sfarsitul secolului al XV-lea. Pe vremea aceea, cand spiritul uman dadea semne ca vrea sa se rupa cu orice pret de habotnicia impusa de o biserica menita mai mult sa dezbine decat sa uneasca, prietenia era o forma prin care sufletele asemenea se sustineau intru desavarsire. Cei doi prieteni aveau amandoi 16 ani si amandoi primisera un har deosebit de la Dumnezeu - harul de a surprinde prin taina desenului atat viata, cat si moartea, atat vazutul, cat si nevazutul. Tinerii erau dornici sa invete si sa se implineasca in arta. Visau cu ardoare sa ajunga chiar ca idolul lor, Leonardo DaVinci si pentru asta erau gata sa faca totul. Dar visul lor era departe de a se putea implini cu usurinta, caci erau tare saraci - pe cat de mare le era harul, pe atat de mici le erau avutiile pamantesti.
Intr-o seara, pe cand erau amandoi in atelierul pe care il imparteau frateste, unul din ei spuse, privind la doua gravuri abia terminate.
- Frate, noi trebuie sa mai invatam. Gravura pe care am facut-o eu acum nu este perfecta, mai am multe de adaugat talentului meu. Gravura ta, in schimb, este mult mai aproape de perfectiune. Talentul tau este copt, asa ca mi-a venit o idee. Eu voi munci si voi accepta orice comanda, voi face mobila, voi sculpta pietre funerare, voi picta portrete... orice.
Asa voi strange banii necesari ca tu sa mergi la scoala in Italia pentru a-ti desavarsi arta. Apoi te vei intoarce si ma vei ajuta si pe mine sa merg la scoala.
- Dar nu pot sa incuviintez asa ceva, zise celalalt. Nu ne-am despartit niciodata pana acum si a fost bine. De ce vrei acum sa facem asta? Amandoi avem talent si amandoi avem dorinta apriga de a merge la scoala. Sacrificiul tau ma onoreaza si ma face sa iti cer sa mergi tu primul la scoala.
- Nu, Albrecht, vei merge tu primul, fiindca esti mai talentat si vei avea nevoie de mai putin timp pentru a-ti insusi noile cunostinte. Eu am foarte multe de invatat, iar tu ai munci o viata pana as termina eu scoala. Asa ca voi munci eu, pana cand tu vei fi cunoscut. Asa e mai usor pentru amandoi.
Tanarul pe nume Albrecht a fost coplesit de nobletea gestului prietenului sau, mai ales ca stia ca talentul amandurora era egal. Asa ca a acceptat plin de recunostinta si a plecat la scoala. Pretul studiilor lui a fost insa foarte mare. Prietenul lui a acceptat muncile cele mai de jos pentru a strange banii de care Albrecht avea nevoie la scoala.
Timpul a trecut si, dupa sapte ani de munca grea si de o parte si de alta, Albrecht se intoarse la prietenul lui cu foarte multi bani si cu dorinta sincera de a-l ajuta sa mearga la scoala, ca sa aiba si el o viata implinita si imbelsugata.
Era seara cand s-a intors. S-a apropiat de casa cea saracacioasa si mai intai privi pe fereastra, ca sa vada cum mai arata prietenul lui.
Acesta se ruga in genunchi in fata unei lumanari ieftine.
Ingenunchease pe podeaua rece si rostea rugaciune dupa rugaciune, cu glas cald. La lumina tremuranda a lumanarii, Albrecht vazu mainile prietenului sau si inmarmuri. Erau doua maini noduroase, muncite, scrise cu multe rani si lovituri, maini de apostol intru ale desavarsirii aproapelui.
Isi dadu seama cu nemasurata tristete ca prietenul lui nu mai putea merge la scoala cu mainile acelea jertfite, ca nu va mai putea tine penelul cu finetea necesara unor tablouri, si nici instrumentele de gravura nu vor mai putea fi manuite cu usurinta, caci mainile tremurau in rugaciune de atatia ani de munca... Astepta pana ce prietenul lui isi termina rugaciunea si batu la usa. Usa se deschise larg, iar prietenul lui se bucura peste masura de revedere.
- Acum vei merge tu la scoala, zise Albrecht si vei duce o viata fara griji. Este randul tau.
Prietenul lui nu zise nimic, doar isi privi in liniste mainile muncite.
- Dragul meu, mainile acestea nu mai pot tine penelul, dar te pot imbratisa cu bucurie. Iti multumesc ca te-ai intors si, mai ales, ca ai devenit cel care esti acum. Eu nu mai pot merge la scoala. Insa sunt multumit, fiindca mi-am gasit rostul in fiecare lucru ce mi-a iesit din maini cu voia lui Dumnezeu.
Albrecht ii ceru incuviintarea prietenului sau de a-i desena mainile asa cum le vazuse in rugaciune.
Asa s-au nascut Maini de apostol de Albrecht Durer.

frumos si eu mergeam in Romania la crestini dupa evanghelie,iar aici in Belgia merg la belgieni care sunt baptisti si la biserica penticostala,mai facem vizite si la alte biserici evanghelice ce ma bucur sa te intalnesc

minunat foarte frumos cu siguranta si foarte bun

am o intrebare: glazura de deasupra e cumparata su facuta de tine? daca e facuta de tine, cum ai facut ?

frumos tortul tau, am vazut astfel de torturi de obicei la terminarea liceului, cand intra copilul la facultate...

nadina73,JustLoveCookin,Sidy,MotanLaOale,gaby_d,lia,divainbucatarie va multumesc mult

RuxyRux mi-a placut mult povestea ta, mai sunt si oameni din acestia care se sacrifica pt fericirea celor dragi

comanligia placerea e de partea mea sa te intalnesc (chiar si numai virtual) si eu am mai vizitat biserici penticostale si baptiste

cristinne pasta e facuta de mine, voi edita mai tarziu reteta pt a pune reteta pastei caci am omis asta

f frumos

frumos gest si un tort minunat

foarte frumos

va multumesc

decat sa fac o gafa cu editarea retetei mai bine pun reteta de pasta de zahar aici.
Aici e reteta de pasta de zahar postata de Adriana Micoleta pe culinar.ro
Pasta de zahar este facuta din zahar pudra in proportie de 450 de grame (atentie nu zahar tos facut pudra de voi in robot ci zahar pudra cumparat deoarece contine amidon care e indispensabil pentru reusita acestei paste) amestecat cu 30 ml apa, 5 gr gelatina, 50 gr glucoza.
Se pune gelatina in apa, se lasa sa se umfle, se pune pe foc ca sa se dizolve si se adauga glucoza. Nu trebuie sa fiarba, trebuie numai sa devina lichid.
Se amesteca apoi cu zaharul si se lucreaza ca un aluat, daca se lipeste se adauga zahar, daca e prea tare se adauga apa, se lucreaza ori cu zahar presarat mereu pe masa de lucru ori cu amidon, asta ca sa nu se lipeasca.
Se intinde cu sucitorul ca un aluat, cind incepeti sa faceti treaba asta trebuie sa nu va intrerupeti pentru ca pasta cum trece timpul cum se intareste si nu mai e maleabila.
Se pune apoi foaia peste tort. Stratul de deasupra poate sa fie uns cu o marmelata sau o gelatina calda ca sa fie lichida, astfel foaia se lipeste si nu aluneca.
Si peste foaia de pasta de zahar puneti ce vreti, ori floricele ori jucarele, friu liber fantaziei

superb a iesit cartea si gestul e minunat! felicitari si 5f!

super arata tortul! bravo!

am reţinut pasta de zahăr

foarte frumos, spune-mi te rog de unde cumperi cariocile alimentare ? din cantitatea asta de pasta ti-a ajuns sa acoperi tot tortul? adica din 450 de grame de zahar?

multumesc pt furculite si aprecieri
Cariocile le-am cumparat de la Penny si Carrefour, sunt nemtesti si scrie pe ele ca sunt cu, coloranti alimentari
Nu mi-a ajuns o portie de pasta pt tot tortul ci am facut 3 portii

multumesc si eu pt raspuns, ma gandeam eu, ca era prea frumos fac si eu pasta de zahar cu albus de ou si de aia am intrebat ca acolo la 3 albusuri intra aproape 1 kg de zahar, tot cam aia e, la bani ma refer

Am cautat carioci de am innebunit si nu am gasit, sper sa gasesc si eu, ce pret au?

o cutie de 20 de carioci cred ca a costat 7 lei (sau undeva pe aici, nu sunt f scumpe)

chiar nu sunt, am vazut la wilton, dar au niste preturi
multumesc mult