Tort cu cremă de brânză și piersici (rețeta cu nr. 800)

de Panacris in Torturi, 5 Apr 2014 | 12097 vizualizari

 

După 3 ani și un pic, de Bucătăraș.ro, am ajuns la rețeta cu numărul 800;) Nici nu-mi dau seama cum am reușit să ajung aici;). Cum știți nu prea agreez torturile cu creme și frișcă, în primul rând că nu am suficient loc în frigider iar în al doilea rând, faptul că am un sentiment de nereușită:(. În tinerețe, am făcut un tort cu ciocolată, catastrofă și de atunci doar am cumpărat. Tot timpul am fugit de tort cu cremă și frișcă, mereu găseam o altă variantă. Ei acum mi-am depășit handicapul, am în plan o grămadă de torturi:) Mi se pare așa de simplu acum :)) Fetele bucătărașe m-au tot amețit cu duiurile lor, mi-am adus aminte că am și eu vreo 3 rânduri;) Și ca să fie o aniversare frumoasă, m-am apucat să prepar primul meu tort ornat cu frișcă. Nu e ceea ce m-am așteptat, dar sper să-mi scuzați stângăcia;) Promit că mă voi perfecționa;) Nu e prea aspectuos, dar vă asigur că e tare gustos :-*

 

INGREDIENTE

  • pentru Blat:
  • ouă 3 bucăți,
  • apă caldă 3-4 linguri,
  • zahăr tos 125 g,
  • zahăr vanilinat 1 plic,
  • praf de copt 1 plic,
  • făină albă de grâu 200g.,
  • cacao 30 g.
  • pentru Cremă:
  • cremă de brânză Mascarpone 500 g.,
  • brânzică dulce Delaco 250 g.,
  • ouă 4 bucăți,
  • zahăr tos 100 g.,
  • coajă de lămâie,
  • zahăr vanilinat,
  • compot de piersici 1 cutie mare.
  • Pentru Sirop:
  • zahăr tos 3-4 linguri,
  • zeama din compot,
  • pentru Ornat:
  • fire de zahăr ars,
  • frișcă 200 g.,
  • piersici din compot
Portii: 12
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Tort cu cremă de brânză și piersici (rețeta cu nr. 800):

Pentru blat, se bat spumă gălbenușurile cu apă caldă, adăugându-se 100 g. de zahăr și zahărul vanilinat amestecându-se energic, până se obține o compoziție cremoasă. Separat se bat albușurile cu rstul de zahăr și apoi se toarnă ușor peste amestecul de mai sus, amestecându-se ușor, până ce se omogenizează cele două compoziții. Se adaugă făina cernută cu praful de copt și pudra de cacao, amestecându-se ușor, până ce se înglobează toate ingredientele. Se toarnă compoziția într-o formă de tort tapetată cu hârtie de copt, lăsându-se la copt, în cuptorul preîncins, la foc mediu cca. 40 de minute. După ce trece testul scobitorii, se scoate baltul din cuptor, se lasă la răcit, apoi se taie în trei foi pe orizontală.

Pentru cremă se amestecă crema de brânză, brânzica de casă, zahărul, zahărul vanilinat, gălbenușurile, coaja de lămâie.

Între timp se topește zahărul într-un ibric, apoi se stinge cu zeama din compot și se lasă la fiert până se obține un lichid  siropos. Blaturile răcite se însiropează, apoi se așează într-o formă de tort cu inel detașabil, se adaugă un strat de cremă, bucăți de piersici, apoi se adaugă un nou blat, alt strat de cremă, alte bucăți de piersici și se acoperă cu ultimul blat. Se acoperă cu un strat de cremă și se dă la rece cca. 60 de minute.

Între timp se caramelizează zahărul pentru ornamente, și se toarnă în fir subțire pe o foaie de pergament unsă cu puțin ulei. Frișca se bate rapid până se întărește, apoi se pune într-un poș, apoi se începe ornarea tortului după gustul fiecărui.

Spor și poftă bună!

Daca ti-a placut reteta noastra "Tort cu cremă de brânză și piersici (rețeta cu nr. 800)" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

ieri la 14:48

Cum sa faci o casuta din turta dulce - un proiect delicios si creativ

pe 19.11 la 20:43

Omuleti din turta dulce - reteta delicioasa pentru sarbatori

pe 19.11 la 20:36

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Tort aniversar