Tort cu ciocolată în 3 culori

de anomisana in Torturi, 30 Dec 2011 | 8672 vizualizari

 

De ce nr. 2 ? Pentru că în noiembrie am făcut un tort cu cremă de ciocolată în 3 culori, care a avut aşa succes, încât mi s-a cerut în decembrie o reeditare. Am profitat de ocazie să îmbunătăţesc reţeta şi evident să încerc alt decor.

 

INGREDIENTE

  • BLAT
  • 6 ouă
  • 200 gr cremă de ciocolată (eu am pus Finetti)
  • 1 plic zahăr vanilat
  • 3 linguri amidon
  • 1 plic praf de copt
  • 80 gr migdale măcinate
  • 150 ml frişcă lichidă
  • CREMĂ DE CIOCOLATĂ NEAGRĂ CU MIGDALE
  • 200 gr ciocolată neagră (50% cacao)
  • 150 ml frişcă lichidă
  • 200 gr iaurt
  • 2 linguri zahăr
  • 5 gr gelatină
  • esenţă de rom
  • esenţă de migdale
  • CREMĂ DE CIOCOLATĂ CU LAPTE ŞI SCORŢIŞOARĂ
  • 200 gr ciocolată cu lapte
  • 150 ml frişcă lichidă
  • 200 gr iaurt
  • 2 linguri zahăr
  • 5 gr gelatină
  • scorţişoară măcinată
  • CREMĂ DE CIOCOLATĂ ALBĂ CU PORTOCALE
  • 200 gr ciocolată albă
  • 150 ml frişcă lichidă
  • 200 gr iaurt
  • 2 linguri zahăr
  • răzătură de portocală
  • 5 gr gelatină
  • esenţă de portocale

      DECOR

  • ciocolată neagră
  • ciocolată albă
  • frişcă lichidă
  • ciocolată sfărâmată
  • perle de zahăr
Portii: 12
Timp de preparare: sub 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Tort cu ciocolată în 3 culori:

Pentru blat separăm albuşurile de gălbenuşuri, topim crema de ciocolată puţin în cuptorul cu microunde cât să fie lichidă, apoi o amestecăm cu gălbenuşurile şi zahărul vanilat. Adăugăm amidonul amestecat cu praf de copt, apoi albuşurile bătute spumă, migdalele măcinate şi frişca bătută spumă. Se amestecă uşor şi se împarte în 5 părţi egale. Se tapetează o formă de tort cu margini detaşabile cu hârtie de copt şi se coc pe rând 5 foi de blat.

Pentru crema de ciocolată neagră cu migdale se pune la înmuiat gelatina în puţină apă, pentru câteva minute. Se pune pe foc jumătate de frişcă lichidă cu ciocolata ruptă bucăţi până se topeşte ciocolata, dar fără să fiarbă. Iaurtul se freacă cu zahăr, apoi se adaugă gelatina în ciocolata caldă să se topescă. Se adaugă esenţa de migdale şi iaurtul, apoi restul de frişcă bătută spumă. Se toarnă peste un strat de blat însiropat şi se dă la rece, vreo oră.

Pentru crema de ciocolată cu lapte şi scorţişoară se procedează la fel ca la cea cu ciocolată neagră.

Pentru crema de ciocolată albă cu aromă de portocale se procedează la fel ca la celelalte 2.

Crema de ciocolată cu lapte se toarnă direct peste cea cu ciocolată neagră, apoi se lasă vreo 2 ore la rece, după care se toarnă şi crema de ciocolată albă şi se lasă la rece peste noapte.

Decorul se face cu glazură de ciocolată obţinută din topirea ciocolatei în frişcă lichidă, la care se adaugă o lingură de unt. Se presară baza tortului cu ciocolată sfărâmată, iar deasupra cu perle de zahăr.

Restul de foi le-am folosit 3 pentru un tort cu cremă de ciocolată cu cafea şi unul pentru un tort diplomat, ale căror reţete urmează să le postez. Secţiune nu am pentru că a fost un tort comandat.

TIPS-URI

1

Puteţi face cremele fără iaurt, sau cu adaos de ou, gălbenuşul adăugat în ciocolata caldă iar albuşul bătut spumă. La nr 1 am pus ou în creme, dar mi s-a propus să le fac puţin mai răcoritoare, deşi nu erau prea dulci.

Daca ti-a placut reteta noastra "Tort cu ciocolată în 3 culori" nu uita sa-i faci un review.
RETETA RECOMANDATA
Tort Kitty