Tagliatelle cu nuci si gorgonzola

de mentasirozmarin in Paste, 13 Oct 2011 | 9113 vizualizari

 

Nu stiu altii cum sunt, dar eu fara paste chiar ca n-as putea trai. Si fara parmigiano. Si fara gorgonzola. Si ar mai fi cateva, dar n-o sa le insir pe toate acum :). Dar sa revenim la paste. Tagliatelele sunt printre preferatele mele, alaturi de lasagne si clasicele spaghetti. Nu ma dau la o parte nici de la o portie de paste scurte (penne, farfalle, coniglie sau alte varietati), iar cand vine vorba de ravioli... deja imi lasa gura apa!

Inspirata de culorile toamnei, aseara am facut aceste minunate tagliatele in tonuri de verde si maro, cu un sos fin si cremos de gorgonzola si cu miez de nuca: un deliciu! Ar fi mers de minune acompaniate de un pahar de vin rosu, sec, asa cum bine sugera cineva, dar daca n-am avut - au fost bune si fara, oricum data viitoare promit ca nu se mai intampla!

 

INGREDIENTE

  • Pentru doua portii avem nevoie de urmatoarele:
  • 250 grame tagliatele 
  • cativa samburi de nuca
  • 20 grame unt
  • 75 grame gorgonzola
  • 50 grame smantana dulce
  • sare si piper dupa gust
  • parmigiano 
Portii: 2
Timp de preparare: sub 30 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Tagliatelle cu nuci si gorgonzola:

Pastele se fierb in apa cu sare conform indicatiilor de pe ambalaj. Daca va plac "al dente" puteti sa reduceti timpul de fierbere cu un minut, pe care il veti recupera la sfarsit.       

In timp ce fierb pastele, pregatim sosul: intr-o tigaie antiaderenta, la foc mediu, punem la incins untul iar apoi miezul de nuca taiat in bucati. Apoi adaugam branza gorgonzola taiata bucati si dam focul mic, amestecand cu grija cateva minute pana cand obtinem o pasta omogena. In final adaugam smantana si potrivim de sare. Cand pastele sunt fierte, le scurgem de apa si le transferam direct in tigaie, peste sos, amestecand cu grija la foc mic inca un minut.

Pentru a obtine pastele "al dente" este foarte important sa respectam timpul de fierbere inscris pe ambalajul pastelor. In cazul de fata, am redus timpul de fierbere cu un minut pentru a lasa timp pastelor sa mai fiarba un minut in tigaie impreuna cu sosul. De asemenea, pastele nu se mai trec prin apa rece, ci se scurg doar de apa in care s-au fiert si se transfera direct in tigaie, peste sos, pentru a nu le opri din fierbere.

Se servesc cu parmigiano ras si piper proaspat macinat.

Daca ti-a placut reteta noastra "Tagliatelle cu nuci si gorgonzola" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Cartofi zdrobiți, cu mujdei de usturoi verde - Rețeta simplă și savuroasă

la 11:03

Croissante cu brânză și bacon - Rețeta simplă la cuptor

pe 21.03 la 07:53

Pâine de casă - Rețeta simplă de bază

pe 20.03 la 15:48

Salată Caesar – secretul gustului perfect în doar 15 minute

pe 20.03 la 10:50

TOP
utilizatori

mihaelar63

300 puncte

Rocsi

265 puncte

MotanLaOale

42 puncte

violeta30

7 puncte

AndreeaBaica

6 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]