Sandwich tort

de Rocsi in Aperitive / Garnituri, 5 Mar 2014 | 10662 vizualizari

 

Inainte sa inceapa postul am vrut sa le pregatesc alor mei ceva mai aparte, sa ii rasfat putin dar sa le fie si pe plac. Aveam de ceva timp in minte un asemenea tort insa mereu amanam sa il pregatesc din diferite motive. Uite insa ca i-a venit randul si nu pot sa zic decat ca este o minunatie, atata timp cat va plac ingredientele ce le contine. Nu mai zic ca ar merge de minune si pentru o masa festiva!

 

INGREDIENTE

  • Pentru paine:
  • 350 gr faina
  • 15 gr drojdie
  • 1 lingura zahar
  • un praf de sare
  • 1 lingura ulei
  • 3/4 cana apa calduta
  • Pentru umplutura:
  • 200 gr crema de branza
  • 6 linguri smantana
  • 3 linguri cascaval ras
  • 1/2 ardei rosu
  • 2 castraveciori murati
  • 2-3 linguri boabe de porumb
  • cateva masline fara samburi
  • sare
  • piper
  • 1 lingurita rasa patrunjel uscat
  • 1 conserva ton in suc propriu (200 gr, eu am folosit ton de aici)
  • Pentru decor:
  • 200 gr crema de branza
  • rosii cherry
  • masline fara samburi
  • felii de castravete verde
  • 5 felii cascaval
  • 1 morcov
  • boabe de porumb
  • frunze de patrunjel
Portii: 8
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Sandwich tort:

Painea:

Drojdia o frecam cu zaharul pana se dizolva. Intr-un bol punem faina cernuta, sarea, drojdia si amestecam. Turnam apa cate putin si framantam pana obtinem un aluat elastic si nelipicios. La final punem uleiul si mai framantam 2-3 minute. Acoperim vasul, il dam la loc cald si lasam la dospit 30-40 de minute. Dupa acest timp rasturnam aluatul pe masa de lucru si ii dam forma unei bile. Intr-o tava rotunda cu diamentrul de 20 cm punem aluatul, il lasam 20 de minute sa mai creasca, apoi bagam painea in cuptorul incins, la o temperatura potrivita. Cand s-a rumenit, o scoatem, o lasam sa se raceasca si o taiem in 3 foi.

Umplutura:

Intr-un bol amestecam crema de branza cu smantana, cascavalul ras, presaram putina sare, piper si patrunjelul uscat. Acesta compozitie o impartim in doua. Taiem ardeiul rosu cubulete, maruntim un castravete murat si il punem intr-una din compozitii. In cealalta compozitie adaugam boabele de porumb, maslinele taiate bucatele mici si celalalt castravete tocat. Desfacem conserva si scurgem din acel suc propriu. Pe un platou asezam prima foaie de paine si atasam un inel detasabil. Peste paine punem umplutura cu ardei rosu, apoi jumatate din ton. Venim cu a doua foaie, umplutura cu masline si boabe de porumb, restul de ton si acoperim cu ultima foaie.

Dam tortul la frigider peste noapte sau cateva ore. Scoatem inelul si  imbracam in crema de branza sandwich-ul.

Morcovul il decojim, il spalam si il fierbem. Cand este gata il lasam sa se raceasca, taiem rondele pe care le modelam cum dorim.  Cascavalul il decupam cu o forma floare si le asezam deasupra. Peste florile de cascaval facem buburuze din jumatati de rosii cherry si masline. Intre ele presaram boabe de porumb si pe mijloc decoram cu frunze de patrunjel.  Pe laterale imbracam tortul in felii de castravete si modelele facute din morcov. Dam putin la rece apoi putem servi.

Pofta buna!

Daca ti-a placut reteta noastra "Sandwich tort" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

Recomandari pentru tine si casa ta

Multicooker Turbo Express

- 600 lei
1299.99 lei
699.99 lei

HAND HELD SEALER

- 29 %
69.99 lei
49.99 lei

COMENTARII (57)

kytz 1

28.01.2017, 17:28

Frumos și foarte apetisant!

Rocsi 1

28.01.2017, 18:02

Multumesc mult Kytz!

Rahela Velicu 1

03.06.2019, 13:40

COMENTEAZA

RETETA RECOMANDATA
Saleuri de casa cu branza de burduf