Prajitura Bounty

de Merisor in Prajituri, 4 Mai 2014 | 15193 vizualizari

 

Am facut aceasta reteta, inspirandu-ma de la Criss, numai ca am cam dublat cantitatile, voi prea le faceti in tavi mici!!! :))))
Dupa ce am dublat eu cantitatile, m-am gandit ca totusi nu ar trebui sa fac blatul in tava prea mare, ca apoi iar ma supar ca nu este prajitura inalta.
Si uite-asa am reusit sa fac si eu cea mai inalta prajitura de pana acum :)))
Tava mea a avut 26/34 cm, mergea totusi intr-o tava de 30/40 cm si faceam crema mai multa.
Este o prajitura aspectuoasa si buna, dar noua totusi ne plac prajiturile cremoase, deci nu a fost chiar wow pentru ai casei.

 

INGREDIENTE

Blat:

  • 6 oua
  • 200 gr unt
  • 150 gr zahar
  • 3 linguri cacao
  • 6 linguri lapte
  • 400 gr faina
  • 1 plic praf de copt cu sofran
  • 1 varf lingurita sare
  • Sirop:
  • 3 linguri zahar
  • 200 ml lapte

Crema:

  • 750 ml lapte
  • 8 linguri gris
  • coaja rasa de lamaie(de la 1/4 lamaie)
  • 1 lingurita esenta de lamaie
  • 150 gr zahar
  • 200 gr unt
  • 150 gr nuca de cocos
  • 1 varf lingurita sare

Glazura:

  • 200 gr ciocolata neagra
  • 6 linguri frisca lichida
  • 50 gr ciocolata alba
  • 2 linguri frisca lichida
Portii: 24
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Prajitura Bounty:

De aici m-am inspirat: http://www.bucataras.ro/retete/prajitura-bounty-56162.html 

Pentru blat, mixam bine untul cu zaharul si putina sare pana devine cremos, apoi adaugam ouale unul cate unul, mixand in continuare si diluam cu laptele.

Cernem faina impreuna cu cacaoa si praful de copt si le adaugam treptat in compozitia de mai sus.

Tapetam tava cu hartie de copt, adaugam compozitia pentru blat, o nivelam cu o spatula si dam tava la cuptor pentru 35 de minute la 180 de grade, sau pana cand trece testul cu scobitoarea.

Lasam apoi blatul sa se raceasca.

Pentru sirop, punem zaharul intr-un vas inalt, la caramelizat, mestecand continuu pentru a nu se arde si deveni amarui, apoi il diluam treptat cu lapte fierbinte(trebuie avuta mare grija sa nu ne arda vaporii fierbinti!).

O parte din zahar se va intari la contactul cu laptele, dar vom mai lasa vasul la foc incet, cateva minute, pana se va dilua complet.

turnam siropul fierbinte peste blatul racit, in strat uniform. Nu trebuie sirop mult sa inecam blatul, dar asa sa-l umezim putin pentru ca este un blat cam uscat si nu prea pufos.

Pentru crema, amestecam intr-un vas, grisul cu laptele, zaharul, coaja rasa de lamaie si putina sare si punem vasul la foc mediu, mestecand continuu in el pana cand se va ingrosa crema ca o budinca.

Dam vasul deoparte de pe foc si incorporam in crema fierbinte, untul taiat bucatele si esenta de lamaie, apoi adaugam nuca de cocos.

Turnam crrema fierbinte peste blat si o nivelam uniform.

Dam prajitura la rece pentru 30 de minute pana cand se va intari bine crema, apoi o vom glazura.

Pentru glazura, punem intr-un vas pe baie de aburi ciocolata neagra maruntita si cele 6 linguri de frisca lichida, iar in alt vas ciocolata alba si cele 2 linguri de frisca lichida.

Cand se lichefiaza ciocolata neagra, o turnam peste crema de cocos, o nivelam bine, apoi trasam cateva dungi de ciocolata alba pe latimea prajiturii si cu varful cutitului, trasam niste linii pe lungimea prajiturii.

Dam din nou prajitura la rece 15-20 de minute pana se intareste glazura, apoi o putem portiona.

Spor si pofta buna!

TIPS-URI

1

Recomand sa se portioneze prajitura cu un cutit cu lama subtire, pe care il vom clati de fiecare data cand portionam, pentru a nu se intinde cocosul peste blat.

Daca ti-a placut reteta noastra "Prajitura Bounty" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (80)

Merisor 1

05.05.2014, 14:03

Multumesc, Kristy! Claudia

ela 1

08.05.2014, 16:10

doua bucati te rog

Merisor 1

08.05.2014, 16:42

Elaaaa ) e mancata demult! )

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Prajitura cu mere si afine

de oanapl 7

ieri la 20:44

Plăcintă grecească cu oregano și mentă  - Rețeta savuroasă și ușor de pregătit

pe 22.11 la 16:33

Tort de morcovi cu nuci pecan - Desertul care te va cuceri prin savoare și aromă

pe 22.11 la 16:03

Salată caldă cu lipie crocantă - Rețeta simplă și gustoasă

pe 22.11 la 12:08

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Prajitura Bounty