Porc la grătar pe pat de legume verzi, cu morcovi și roșii

de Cristi Roman in Porc, 16 Noi 2009 | 7767 vizualizari

 

Trebuie să spun din start că nu prea mai folosesc carnea de porc, însă acum ceva timp am văzut în magazin o bucată atrăgătoare de file de porc, așa că am luat-o, să fie în congelator. Ieri am dezghețat-o, mi-am aruncat apoi ochii un pic prin frigider să văd cu ce legume o asortez, apoi m-am gîndit să o prepar cît mai simplu, fiindcă nu mai sînt adeptul mîncărurilor îndelung gătite/procesate/fierte/etc.

Așa că am zis să fac bucățele de porc la grătar, alături de morcovi și roșii - tot la grătar, carnea urmînd a fi servită pe un pat de piure de varză de Bruxelles și broccoli, făcute la aburi, în prealabil.

Ingredientele și cantitățile de mai jos sînt pentru două persoane, cu poftă de mîncare.
Trebuie să mai spun că în afară de usturoi, adus de la mine de țară, de la bunici, acum două luni, restul legumelor sînt irlandeze, produse organic.

În final vreau să mai spun că acest articol a fost scris doar pentru bucataras.ro, nu l-am pus și la mine pe blog.

 

INGREDIENTE

  • 200 grame file de porc
  • 2 morcovi
  • 2 roșii
  • 100 grame varză de Bruxelles (cam 10 bucățele)
  • 100 grame de broccoli (cam 5-6 buchețele)
  • 4 dulăi de usturoi
  • ulei de măsline
  • sos iute portughez piri-piri
  • sos de soia
  • sare de ocean
  • verdețuri uscate mediteraneene (busuoic, oregano, pătrunjel)
Portii: 2
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Porc la grătar pe pat de legume verzi, cu morcovi și roșii:

Am tăiat fileul de porc în vreo 15 mici bucăți, le-am dat cu un praf de sare de ocean, le-am acoperit și le-am băgat o oră la frigider, să adoarmă ușor. După ce a trecut timpul, am scos carnea și am marinat-o în ulei de măsline, puțin sos de soia (doar pentru culoare, fiindcă sarea își făcuse deja efectul), 10 picături de sos iute portughez piri-piri și verdețurile uscate. Am băgat apoi iar carnea, marinată astfel, la frigider, pentru încă o oră.

Am pus apoi 20 de minute la aburi varza de Bruxelles, broccoli, doi dulăi de usturoi și morcovii. Între timp, am scos carnea, am încins mediu spre maxim tigata grill, și am pus carnea la făcut, 6-8 minute pe o parte, alături și de cele două roșii.

Am scos legumele de la aburi, am dat la o parte morcovii, pe care i-am tăiat în două, apoi iar în două (obținînd astfel 8 felii), și am amestecat (mai greu) varza, broccoli și cei doi dulăi de usturoi cu ustensila de făcut piureu. Am mai pus ceva lichid din cel scurs de la aburi, fiindcă legumele, nefiind fierte, aveau puțină apă în ele și astfel e mai greu să faci piureu. Data viitoare am să încerc chiar să pun lapte, clasic. A ieșit un amestec bătut de broccoli, usturoi și de varză, nu tocmai piureu, însă destul de legat. Am pisat restul de doi dulăi de usturoi rămași proaspeți și i-am amestecat cu piureul de legume.

Între timp, alături de carne și de roșii, cînd am întors-o, am aruncat alături și cele 8 felii de morcovi, să se perpelească ușor în uleiul de măsline încins.

La final, am întins pe farfurie patul de legume, am pus deasupra cîte 7-8 feliuțe de carne, și alături morcovii făcuți la aburi/grill, și roșia la grill.

TIPS-URI

1

Trebuia să pun mai mult sos piri-piri în marinada de carne, am crezut că va fi mai iute, dar m-am înșelat.

2

Gustul final al preparatului poate părea unor cam dietetic, așa că trebuie să aveți alături sare și piper, dacă aveți astfel de gusturi.

3

Pregătirea la aburi și făcutul cărnii la grătare trebuie să se coreleze, astfel încît legumele să fie făcute piureu cît sînt încă fierbinți, și servite imediat, alături de carnea făcută și ea.

Daca ti-a placut reteta noastra "Porc la grătar pe pat de legume verzi, cu morcovi și roșii" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (9)

liana_geicu 1

16.11.2009, 23:43

ce binee arata!

Adinuta 1

17.11.2009, 11:19

Speram sa pui cat mai multe retete, PapaBun arata foarte bine

epurasha2bb 1

28.05.2010, 14:49

daca te-ai luat de carnatul meu am venit sa rad si eu de rosia ta!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Plăcintă grecească cu oregano și mentă  - Rețeta savuroasă și ușor de pregătit

ieri la 16:33

Tort de morcovi cu nuci pecan - Desertul care te va cuceri prin savoare și aromă

ieri la 16:03

Prăjitură turnată cu mere - Desertul rapid și gustos

pe 21.11 la 10:51

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

pe 20.11 la 14:48

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Rulada din muschiulet de porc