Asa mult mi-a placut aceasta reteta incat va fi mult timp de acum in colo prezenta in meniurile de aniversari si sarbatori din familia mea...
Pieptul de pui se pune la fiert impreuna cu radacinoasele. In timpul fierberii se condimenteaza dupa dorinta. Eu am pus sare, piper.
Dupa ce-au fiert se lasa la racit.
Intre timp marinam ciupercile. Se pun la fiert in jumatate de pahar cu apa, o lingura de otet si 2 linguri de ulei. Cand incepe sa fiarba se adauga o lingurita de piper boabe, o foaie de dafin si sare dupa gust. Se mai lasa pe foc, la foc moderat, inca 5 minute apoi se lasa la racit.
Cartofii, morcovul, radacina de patrunjel si cascavalul se rad pe razatoarea cu ochiuri mari, in vase separate. Pieptul de pui si castravetii se taie marunt. Eu le-am robotit. :) Verdeata si ceapa verde se taie marunt.
Se tapeteaza un vas cu folie alimentara. Se pun ciupercile cu palariile in jos, acoperind tot fundul vasului. Verdeata tocata se presara deasupra ciupercilor. Apoi se aseaza un strat de cartofi, presand bine cu mana. Se unge un strat de maioneza. Se aseaza morcovul ras, apoi cascavalul. Se unge din nou cu maioneza. Urmeaza apoi un strat de carne si unul de castraveti murati si un ultim strat de maioneza. Se acopera cu folie si se da la rece. Eu am tinut peste noapte la frigider.
Platoul pe care va fi servita salata se pune peste vasul in care a fost "construita" si se ratoarna cu o miscare ferma.