Piept de gasca cu sos de portocale si varza rosie fiarta in vin

de Ina in , 10 Iul 2018 | 5166 vizualizari

 

"Gătesc cu noile condimente Delikat cu ingrediente 100% naturale"
Carnea de gasca este o carne foarte sanatoasa, mai ales cand este crescuta in curte. Specialistii in gastronomie recomanda pentru carnea de rata/gasca o combinatie dulce, asa ca am ales sa prepar pieptul de gasca cu varza rosie, sos de portocale si inegalabilele condimente cu ingrediente naturale de la Delikat.
Desi multora o sa vi se para cidata combinatia de ingrediente, va garantez ca rezultatul este unul delicios :X 

 

INGREDIENTE

  • 1 piept de gasca (de curte)
  • 1/2 varza rosie
  • 1 ceapa
  • 2 portocale
  • vin rosu ( cat sa acopere varza in tigaie )
  • 20 g unt
  • sare
  • piper de la Delikat
  • condiment pentru carne de la Delikat
  • frunze proaspete de cimbru sau alte ierburi aromate
Portii: 4
Timp de preparare: sub 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Piept de gasca cu sos de portocale si varza rosie fiarta in vin:

Incepem cu partea care necesita timp mai indelundat de gatire: varza fiarta in vin. 

Curatam ceapa si o tocam solzisori.

Tocam varza si o frecam cu putin zahar inainte de a o pune la foc, pentru a se inmuia putin.

Intr-o cratita punem varza si ceapa tocate, le acoperim cu vin rosu si lasam la foc mic pana se evapora tot vinul si obtinem o varza usor crocanta care seamana cu o dulceata.

Luam pieptul de gasca si, ajutandu-ne de varful unui cutit, crestam pielea si carnea de-a lungul muchiei de os si desprindem doua bucati mai mici de piept dezosat. Curatam de surplusul de grasime si pielite de pe partea cu carne. Nu aruncam bucatile taiate, le vom pune in varza pentru un plus de gust.

Daca privim bucata de piept dinspre partea cu carne, nu trebuie sa vedem pielea de dedesubt, ea trebuind sa fie la acelasi nivel cu carnea pentru a nu se rula la prajire si a forma un cosulet. Deci vom taia tot surplusul si-l vom folosi la varza.

Intoarcem pieptul cu pielea in sus si crestam pielea cu grasime in lung si-n lat obtinand un grilaj. Nu punem sare pe carne, intrucat sarea deshidrateaza carnea aflata in procesul de gatire si aceasta isi pierde suculenta si fragezimea.

Incingem bine o tigaie fara ulei si asezam pieptul in tigaie mai intai pe partea cu pielea. In felul acesta toata grasimea se va topi, nefiind nevoie sa adaugam ulei. Daca tigaia nu este suficient  de incinsa, carnea nu se va praji, ci se va fierbe, pierzandu-si suculenta si culoarea. Intoarcem pieptul pe partea cu carne si continuam prajirea. 

Grasimea scursa de la bucatile de carne o vom turna toata peste varza, imbunatatind astfel si mai mult gustul acesteia.

Luam doua portocale carora le spalam bine coaja. Dintr-o portocala radem coaja fara a ajunge la partea alba care este amara la gatire. Restul cojii o indepartam cu cutitul si taiem felii de portocala, avand grija sa nu avem pe felii si membranele separatoare. 

Scoatem pieptul din tigaie si-l bagam pentru 6-8 minute in cuptorul incins la 190 grade C .

Intr-o alta tigaie stoarcem zeama de la o portocala si o punem la foc mic. Adaugam sare si piper, apoi o lingura de zahar pentru gust si textura. Amestecam si lasam pe foc pana ce sosul se ingroasa.

Dam tigaia de pe foc si adaugam coaja rasa de portocala amestecand usor. Daca am fi fiert sosul impreuna cu coaja, aceasta ar fi capatat gust amar, de aceea se adauga in sos numai dupa ce acesta a fost luat de pe foc. Adaugam in sos si feliile de portocala si nu mai amestecam pentru a nu le zdrobi.

Scoatem pieptul din cuptor si-l lasam putin sa se odihneasca, dupa care il feliem. Condimentam cu sare, piper si condiment pentru carne de la Delikat.

Asezam pe farfurie varza calita usor scursa de sirop, peste ea bucati de carne si felii de portocala din sos. 

Sosul ramas il punem iar pe foc impreuna cu un 20 g de unt, apoi il adaugam in farfurie si pe bucatile de carne.

Pentru un plus de aroma, am adaugat frunze proaspete de cimbru.

TIPS-URI

1

Respectati timpii de pregatire a pieptului pentru ca acesta sa nu-si piarda din fragezime la coacere indelungata.

Daca ti-a placut reteta noastra "Piept de gasca cu sos de portocale si varza rosie fiarta in vin" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Sărățele cu telemea - Rețeta perfectă pentru o gustare crocantă și delicioasă

ieri la 09:33

Plăcinte rapide cu mere - Desert delicios și aromat

pe 25.11 la 10:37

Prajitura cu mere si afine - Desertul dulce-acrisor care te cucereste

de oanapl 7

pe 24.11 la 20:44

TOP
utilizatori

oanapl

1103 puncte

Panacris

1014 puncte

RODIMUR

165 puncte

Rocsi

133 puncte

vasimur

126 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Muschiulet de porc savuros cu rosii cherry si mozzarella gratinata