Gem de rosii cu scortisoara

de LauraA in Dulceata / Gem, 12 Sep 2011 | 4927 vizualizari

 

Foarte fin si parfumat este ideal pentru micul dejun alaturi de o cana de cafea, lapte sau ceai. Putem face crostate, biscuiti sau fursecuri cu acest gem. Datorita culorii foarte intense, dulciurile vor capata un aspect foarte placut.

 

INGREDIENTE

  • 1 kg rosii coapte bine dar tari
  • 600 gr mere mai acre
  • 200 ml apa
  • 2 lamai (doar sucul)
  • 700 gr zahar
  • un betigas scortisoara/un baton vanilie
Portii: -
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Gem de rosii cu scortisoara:

In primul rand folosim rosii bine coapte si mere coapte dar mai acre  care nu au nici o pata sau nu sunt lovite. Un mar sau o rosie care nu sunt perfect sanatoase pot compromite tot gemul.

Folosim neaparat mere care au un grad de aciditate ridicat. De ce acest lucru? Pentru ca rosiile, la fel ca smochinele si mare parte din fructele exotice, nu contin pectina. Pectina ajuta gemurile sa se lege, iar daca un fruct este sarac in pectina putem sa fierbem gemul ani in sir fara ca acesta sa se lege vreodata.

Merele, in special cele care au un gust acrisor, contin foarte multa pectina si de accea se folosesc in gemurile realizate din fructe care sunt sarace in pectina.

Daca doriti ca marul sa nu se simta intr-un anumit gem, taiem merele necuratate de coaja si samburi ( coaja si samburii sunt foarte bogate in pectina), le punem intr-un saculet si le punem sa fiarba in gem dupa care aruncam saculetul si merele. Gemul se va lega foarte frumos si va capata consistenta potrivita unui gem.

Spalam rosiile si le crestam,

dupa care le scufundam pentru 30 de secunde intr-o oala cu apa care fierbe. Le scoatem din apa, le trecem rapid printr-un jet de apa rece dupa care le curatam de coaja.

Taiem rosiile in jumatati, le curatam de samburi si de apa de vegetatie si le taiem in cubulete mici.

Pentru ca eu am vrut ca gemul meu sa nu fie foarte comapct, am curatat merele de coaja si de samburi si le-am taiat in bucatele mici si subtiri. Daca doriti ca gemul sa fie mai gros, curatati merele dar nu aruncati coaja si samburii ci ii puneti intr-un saculet de unica folosinta si le puneti la fiert in gem pana la sfarsit dupa care le aruncati.

Amestecam cubuletele de rosie cu cele de mar si le amestecam cu sucul proaspat al unei lamai,

Intr-o cratita cu fund gros, punem zaharul amestecat cu apa si cu sucul celeilalte lamai si lasam pe foc mic pana ce siropul atinge 110 grade. Daca nu avem un termometru, ne dam seama ca siropul a atins acaesta temperatura in momentul in care se formeaza o spuma alba, fierbe cu bulbucei maricei iar o picatura din sirop lasata sa cada pe o farfurie rece nu isi pierde forma.

Adaugam in sirop mixul de mere si rosii, scortisoara sau un baton de vanilie crestat pe lungime.

Lasam gemul sa fiarba la foc mic 30-45 minute,

Luam o lingurita de gem, o asezam pe o farfurie tinuta in congelator 5 minute ca sa se raceasca bine, si bagam farfuria la frigider pentru 5-10 minute. Daca gemul se intareste, atunci este gata.

Putem lasa gemul cu bucatele de rosie si mar in el sau putem sa il pasam cun un mixer vertical. Eu l-am pasat pentru ca vreau sa il folosesc mai mult pentru dulciuri care intra la cuptor. Daca il pasati, il mai lasati pe foc inca 15-20 minute.

Il turnam fierbinte in borcanele sterilizate.

Pentru sterilizare, bagam borcanele, curate si complet usacte in cuptorul preincalzit la 100 grade pentru 20 minute. Dupa 20 minute, crapam usa cuptorului si le lasam sa se raceasca inauntru. Dupa ce borcanele sunt usor caldute, turnam gemul fierbinte in ele, le intorcem pe capac si le lasam sa se raceasca de pe o zi pe alta dupa care pastram borcanele intr-un loc uscat si intunecat.

Pofta buna!!

 

Daca ti-a placut reteta noastra "Gem de rosii cu scortisoara" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Gem portocale cu nuci