Garnitura de legume la punga, cu sos de usturoi

de RODIMUR in Mancaruri de legume, 29 Sep 2020 | 3295 vizualizari

 

De mult timp prepar mai rar garniturile clasice (cartofi prăjiți, pilaf de orez, piure de cartofi...) pe care le-am înlocuit cu: paste, cus-cus, sau legume, de obicei la aburi și cu un sos adecvat. De această dată am preparat garnitura de legume la pungă, pentru ca gustul și savoarea lor să nu ”se ducă” în apă, sau aburi. Legumele s-au preparat în sucul lor propriu, fără nici o picătură de apă, la care am adăugat ulei de măsline și câteva condimente, cu măsură, pentru că urma să le asociez un sos de usturoi. Au fost atât de bune, încât ar putea fi servite și ca atare, fără carne, mai ales că sosul de usturoi, temperat cu 2-3 linguri de smântână le-a dat o savoare aparte.
Din ingredientele de mai jos, ca garnitură ies patru porții, dar consumate ca atare, doar două.

 

INGREDIENTE

  • 2 cartofi mari, roz
  • 1 praz de mărime medie
  • 1/2 țelină
  • 3 morcovi
  • 2 pătrunjei
  • 2-3 linguri de ulei de măsline
  • sare
  • piper
  • boia de ardei dulce
  • cimbru
  • oregano
  • condimente pentru cartofi
  • amestec de ierburi și mărar
  • Pentru sos:
  • 3-4 căței de usturoi
  • 1 praf de sare extrafină
  • 3-4 linguri de ulei de floarea soarelui
  • 2-3 picături de oțet
  • 2-3 linguri de smântână
  • Pentru decor:
  • 1 legătură de frunze de pătrunjel
  • Pentru servit:
  • (mini) ardei iuți (opțional)
Portii: 4
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Garnitura de legume la punga, cu sos de usturoi:

Legumele se curăță, se spală și se taie, în bucăți mai mari.

Se pun legumele tăiate într-un bol, se condimentează și se stropesc cu uleiul de măsline.

Se lasă legumele condimentate 10 minute, ca să se pătrundă, după care se pun în pungă.

Se sigilează punga și se înțeapă în 3-4 locuri.

Se pune punga cu legumele într-o tavă și se dă la cuptor, la foc mediu, pentru 30-35 de minute.

Atunci se scoate tava din cuptor, se îndepărtează punga și legumele se mai lasă încă 10-15 minute în cuptor.

Cât timp legumele sunt în cuptor se face sosul de usturoi. Se curăță cățeii de usturoi, se răzuiesc fin, sau se mixează, după care se adaugă praful de sare. Se amestecă/mixează usturoiul cu sarea și se adaugă treptat câte o lingură de ulei de floarea soarelui și oțetul. Se amestecă/mixează până ce mujdeiul este bine legat. Atunci se adaugă treptat câte o linguriță de smântână și se amestecă ușor, până ce se încorporează toată cantitatea.

Se scot legumele din cuptor (unde au stat 10-15 minute) se pun pe un platou și se decorează cu frunze de pătrunjel, tocat în prealabil. 

Garnitura se servește caldă, imediat ce a fost scoasă din cuptor, cu sosul de usturoi și cine vrea, cu ardei iuți.

TIPS-URI

1

Alegeți cartofi roz, care nu se sfărâmă ușor și își păstrează forma.

2

La praz se îndepărtează partea verde.

3

Tăiați legumele în bucăți mari.

4

Lăsați legumele, odată condimentate, să se pătrundă, timp de 10 minute, înainte de a le pune în pungă pentru a fi date la cuptor.

5

Înțepați punga cu legume în 3-4 locuri, înainte de a o da la cuptor.

6

După ce îndepărtați punga, nu lăsați legumele prea mult timp în cuptor, ca să se rumenească, pentru că atunci ele se vor și usca.

7

Serviți garnitura caldă, cu orice tip de carne, sau simplă, ca atare.

8

Pregătiți sosul de usturoi în timp ce legumele sunt la cuptor.

Daca ti-a placut reteta noastra "Garnitura de legume la punga, cu sos de usturoi" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (21)

RODIMUR 1

30.09.2020, 19:58

Mă bucur mult, Rocsi că-ți place garnitura aceasta. Mulțumesc frumos! Păcat că lumina nu a fost favorabilă, ca să se vadă și în poză așa cum se vedea în realitate... A fost foarte gustoasă, pentru că toate legumele și-au păstrat gustul lor natural, îmbogățit cu cele câteva condimente adăugate și cu uleiul de măsline.

Gherca Daniela 1

04.10.2020, 09:30

RODIMUR 1

04.10.2020, 18:45

Mulțumesc frumos, Daniela!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Plăcintă grecească cu oregano și mentă  - Rețeta savuroasă și ușor de pregătit

pe 22.11 la 16:33

Tort de morcovi cu nuci pecan - Desertul care te va cuceri prin savoare și aromă

pe 22.11 la 16:03

Salată caldă cu lipie crocantă - Rețeta simplă și gustoasă

pe 22.11 la 12:08

Prăjitură turnată cu mere - Desertul rapid și gustos

pe 21.11 la 10:51

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Shacshuca