Desert tort cu mousse de ciocolata neagra si jeleu de fructe rosii

de madi_marin in Torturi, 7 Mai 2020 | 4777 vizualizari

 

Un tort delicios! Blaturi fără făină, spumă aerata de ciocolată neagră şi jeleu de zmeură şi coacăze! O combinaţie de idei de pe,, Pastry-Workshop,, şi ,, Pasiune pentru bucatarie,,

 

INGREDIENTE

2 blaturi 15 cm diametru :

  • 66 g ciocolată neagră
  • 66 g unt
  • 40 g gălbenuş
  • 66 g zahăr
  • 65 g albus
  • 13 g cacao
  • un praf de sare
  • facultativ 3 biscuiţi crocanţi

Mousse de ciocolată neagră :

  • 170 ml lapte
  • 80 g gălbenuş
  • 30 g zahăr
  • 4 g gelatină praf + 18 g apă
  • 180 g ciocolată neagră
  • 200 ml frişcă lichidă rece

Jeleu de fructe roşii :

  • 200 g amestec de fructe roşii ( zmeură şi coacăze sau alte fructe preferate)
  • 50 ml apă + 2 linguri pentru gelatină
  • 80 g zahăr
  • 6 g gelatină
  • 1 linguriţă amidon
Portii: 8
Timp de preparare: sub 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert tort cu mousse de ciocolata neagra si jeleu de fructe rosii:

Se prepară întâi jeleul de fructe : se pune gelatina la hidratat în cele 2 linguri de apă. Se lasă deoparte.

Amidonul se dizolvă în cei 50 ml apă şi se toarnă peste fructele presărate cu zahăr, apoi se pun la foc mic şi se amestecă continuu până se îngroaşă ( cca 5 min). Compoziţia obţinut se strecoară de seminţe şi eventualele codiţe. Sosul fin obţinut se pune într-un vas cu diametrul de 15 cm căptuşit cu folie alimentară şi se pune la congelator până la utilizare.

Pentru mousse : se freacă gălbenuşurile cu zahărul şi se dilează cu laptele fierbinte. Se pune totul la foc mic şi se amestecă continuu până se îngroaşă puţin şi se spumează ( cca. 3 – 4 min).

Peste crema caldă se adaugă gelatina hidratată şi lichefiată la foc mic pentru câteva secunde, apoi totul se toarnă peste ciocolata. După ce s-a topit ciocolata , se omogenizează bine compoziţia şi se spumează pentru câteva secunde cu mixerul vertical ( cel cu cuţit). Se lasă la răcorit , apoi se adaugă frişca bătută spumă semi  – tare.. Se dă la frigider.

Pentru blaturi :

Ciocolata se topeşte cu untul şi se lasă deoparte.

Gălbenuşul se mixează cremă cu 33 g zahăr până se dizolvă de tot.

Albuşul se spumează şi el cu restul de 33 g zahăr..

Ciocolata topită cu unt se adaugă peste crema de gălbenuşuri, apo se adaugă şi cacaoa cernută şi praful de sare.

Acum se pot adăuga după preferinţă biscuiţii mărunţiţi.

Se cântăreşte compoziţia şi se împarte în 2 părţi egale.

Forma detaşabilă de 15 cm se tapetează pe fund cu hârtie de copt , se pune o parte din compoziţie, se nivelează şi se coace la 180 grade pentru 15 minute încălzire sus/jos fără ventilaţie, apoi încă 2 min cu ventilaţie. Se scoate la răcit pe un grătar. La fel se procedează şi cu blatul 2.

Asamblare : forma în care am copt blaturile se tapetează peste tot cu folie alimentară. Jos se pune un blat, un strat de mousse, jeleul de fructe, strat de mousse, blat şi deasupra mousse. Se dă la frigider până a doua zi. Se poate orna după imaginaţie cu fructe şi pudră de cacao.

Poftă bună!

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert tort cu mousse de ciocolata neagra si jeleu de fructe rosii" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Rocsi

2418 puncte

 Merisor

1300 puncte

RODIMUR

1146 puncte

Panacris

259 puncte

vasimur

253 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Desert tort cu iaurt si fructe de padure (fara coacere)