Desert rulada Ducesa

de Ancutsa in Prajituri, 19 Feb 2018 | 2703 vizualizari

 

Ruladă în ruladă (foaie de cacao în interiorul unei foi albe) cu cremă de ciocolată, gem de căpşuni, portocale, nuci rumenite şi frişcă.
"Reteta cu dragoste"

 

INGREDIENTE

  • 5 ouă mari + 1 albuş,
  • un vârf linguriţă sare,
  • 1 lingură zeamă de lămâie,
  • 4 linguri zahăr,
  • 150 ml ulei,
  • 2 linguriţe extract de vanilie Dr. Oetker,
  • 3 linguri apă fierbinte,
  • 5 linguri de făină,
  • un plic praf de copt,
  • 1 lingură cacao,
  • 3 linguri gem de căpşuni
  • Pentru crema de ciocolată:
  • 200 frişcă lichidă,
  • O lingură de lapte,
  • 100 g ciocolată (cu lapte şi neagră),
  • Pentru decor:
  • 100 ml frişcă lichidă,
  • 50 ciocolată pentru topit,
  • O portocală,
  • Nucă rumenită şi măcinată
Portii: 8
Timp de preparare: sub 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert rulada Ducesa:

 

 

 Se bat spumă, cu mixerul, albuşurile cu un praf de sare şi zeama de lămâie, se adaugă treptat zahărul, apoi gălbenuşurile, uleiul, extractul de vanilie, apa fierbinte, făina şi praful de copt. Se obţine o compoziţie un pic mai moale ca la chec. O treime din compoziţie se amestecă separat, într-un castronel, cu o lingură de cacao.

 Se toarnă compoziţia albă într-o tavă cu foaie de copt, se întinde bine cu o spatulă, apoi se coace la foc mediu, aproximativ 15 minute sau până se face aurie. Se scoate pe un prosop de bucătărie şi se rulează fierbinte. Se coace şi se pregăteşte la fel şi foaia de cacao. Se lasă la răcit. Apoi din foaia de cacao se taie pe lungime o margine de 5 cm care se îndepărtează, astfel încât foaia neagră să fie mai îngustă decât cea albă.

 Pentru cremă, se bate frişca lichidă, dar mai moale. Separat, se topeşte ciocolata (eu am avut şi neagră şi cu lapte, însă puteţi folosi de care vă place) într-un ibric, cu o lingură de lapte, să nu se ardă. Se lasă ciocolata la răcit, apoi se încorporează treptat frişca, amestecând uşor, cu o spatulă.

 Pentru asamblare: pe foaia albă se întinde jumătate de cremă, dar nu până la margine, penru a nu musti când o rulăm, apoi se adaugă foaia de cacao, cealaltă jumătate de cremă, iar pe mijloc se întinde cu grijă, gemul de căpşuni pe lungime, într-o fâşie îngustă. Se rulează şi se dă la frigider.

 Pentru decor: se bate frişca până devine consistentă, se îmbracă rulada în frişcă, se presară pe margini nucă rumenită şi măcinată, se decorează cu miez de portocală, puţină ciocolată topită şi frişcă.

 Timp de coacere: 30 min

Timp de pregătire: 1h

Porţii: 8 mai generoase sau 10

 

Poftă Bună!

Dacă vă place reţeta mea, o puteţi găsi şi pe blogul meu: http://ancutsa-cuisine.blogspot.ro/2018/02/rulada-ducesa.html

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert rulada Ducesa" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

ieri la 14:48

Cum sa faci o casuta din turta dulce - un proiect delicios si creativ

pe 19.11 la 20:43

Omuleti din turta dulce - reteta delicioasa pentru sarbatori

pe 19.11 la 20:36

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Chec cu iaurt si scortisoara