Desert prajitura Steliana

de Constelatialeu in Prajituri, 14 Mai 2021 | 2902 vizualizari

 

Tot cotroboind eu printre niste  acte vechi am dat peste un caiet cu retete de prajituri, sigur a fost al bunicii din partea mamei. Asa ca m-am apucat sa-l rasfoiesc si mi-au picat ochii pe o reteta de tort, reteta ce mi s-a parut interesanta. Eu am transformat tortul in prajitura si am plusat cu niste frisca pentru decor. N-am modificat prea mult la reteta, doar ca am cantarit acolo unde era cu cana, lingura, ceasca, etc. Am botezat prajitura dupa numele bunicii, adica Steliana.

 

INGREDIENTE

  • Blat- tava cu dimensiuni de 35/25 cm
  • 300 g nuci prajite si macinate
  • 200 g zahar
  • 250 ml apa
  • 7 oua
  • 60 g cacao
  • Crema
  • 3 oua
  • 200 ml lapte
  • 100 g zahar
  • 40 g cacao
  • 1 fiola esenta rom
  • 250 g unt cu 82% grasime
  • Sirop
  • sirop de cirese amare diluat cu apa minerala
  • Frisca
  • 400 ml smantana pentru frisca
  • 2 linguri zahar farin
  • Decor
  • cirese confiate
  • drajeuri de ciocolata
Portii: 24
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert prajitura Steliana:

Blat : Intr-un castron de inox am pus nuca macinata, zaharul si apa, am amestecat si am pus castronul pe baie de abur. Am amestecat pana am obtinut un amestec ca o ciulama, am lasat sa se raceasca bine asest amestec, apoi am incorporat galbenusurile si cacao. Separat am mixat albusurile cu un praf de sare pana am obtinut o spuma tare. Am incorporat spuma de albusuri cu miscari lente de jos in sus. Am tapetat tava  ( 35/25 cm ) cu hartie de copt, apoi am turnat blatul in tava. Am bagat tava la cuptorul preincalzit la 180 grade pentru cca 20 min, am lasat sa se raceasca foarte bine blatul.

Crema : Intr-o craticioara am pus cele 3 oua, zaharul si am amestecat bine. Separat am amestecat cacao cu laptele, apoi am adaugat amestecul peste oua si zahar, am pus craticioara pe baie de abur. Am amestecat continuu pana a inceput sa se ingroase. Am tras de pe baie de abur craticioara am adaugat esenta de ros si am lasat sa se raceasca. Separat am mixat spuma untul moale ( eu am uitat sa scot untul din frigider de seara, asa ca l-am dat pe razatoarea mica si apoi l-am mixat). Peste spuma de unt am adaugat crema de oua racita, putin cate putin, mixand dupa fiecare lingura de crema de oua. Am obtinut o crema spumoasa si delicioasa.

Frisca : Am bagat la frigider bolul de inox, pentru cca 30 min, apoi am scos bolul si smantana rece de la frigider, am adaugat smantana in bol si zaharul farin si am mixat pana am obtinut o frisca ferma.

Asamblare : Am asezat blatul pe o tava, l-am insiropat , dar nu foarte mult, am intins crema peste suprafata blatului, am dat la frigider cca 20 min, apoi am portionat prajitura cu ajutorul unui cutit cu lama lata trecut prin apa fierbinte. Am ornat cu frisca fiecare bucata de prajitura si am decorat cu cirese confiate si drajeuri de ciocolata.

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert prajitura Steliana" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Plăcintă grecească cu oregano și mentă  - Rețeta savuroasă și ușor de pregătit

pe 22.11 la 16:33

Tort de morcovi cu nuci pecan - Desertul care te va cuceri prin savoare și aromă

pe 22.11 la 16:03

Salată caldă cu lipie crocantă - Rețeta simplă și gustoasă

pe 22.11 la 12:08

Prăjitură turnată cu mere - Desertul rapid și gustos

pe 21.11 la 10:51

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Desert prajitura cu branza dulce