Desert clatite cu banane si crema de ciocolata

de RODIMUR in Dulciuri, 14 Iul 2020 | 4008 vizualizari

 

Nu mai aveam nimic dulce în casă (în afară de fructe, caramele, ciocolată și dulcețuri) așa că soluția a fost să fac rapid niște clătite. Le-am făcut destul de repede (pentru că nici n-au fost multe) și au ieșit excelente, grație umpluturii delicioase, pentru că bananele s-au armonizat perfect cu crema de ciocolată cu gust de alune. Pentru că tigaia mea de clătite are o circumferință destul de mică, pentru fiecare am folosit câte o jumătate de banană.
Din ingredientele de mai jos am făcut opt clătite.

 

INGREDIENTE

  • Pentru clătite:
  • 150 grame de făină albă
  • 25-30 grame de zahăr tos
  • 1 plic de zahăr vanilienat
  • 1 praf de sare
  • 1 praf de bicarbonat de sodiu
  • 1 ou
  • coajă răzuită de limetă
  • 250 ml de lapte
  • 2-3 linguri de ulei de floarea soarelui, pentru prăjit
  • Pentru umplutură:
  • 4 banane
  • cremă de ciocolată, cu alune
  • Pentru decor:
  • 20 grame de ciocolată
  • 1 linguriță de ulei de alune de pădure
Portii: 8
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert clatite cu banane si crema de ciocolata:

Pentru clătite, se amestecă mai întâi ingredientele solide: făina, zahărul, sarea, zahărul vanilinat, bicarbonatul. Se adaugă apoi coaja răzuită de limetă și oul, după care se toarnă  treptat laptele, puțin câte puțin.

Când compoziția este omogenă, se toarnă câte un polonic în tigaia încinsă și unsă cu ulei. Se prăjesc ușor clătitele pe ambele fețe și când sunt toate gata, se lasă să se mai răcorească puțin.

Între timp se pregătesc bananele și se topește ciocolata pentru decor, la bain-marie, cu o linguriță de ulei de alune de pădure.

Când clătitele s-au mai răcorit puțin, se ung cu un strat consistent de cremă de ciocolată și deasupra se suprapune o jumătate de banană. Se rulează clătita și se depune pe un platou, sau pe o farfurie.

Când toate clătitele sunt gata, se decorează cu ciocolată topită și se pot servi deja.

TIPS-URI

1

Pentru clătite, se amestecă mai întâi ingredientele solide și apoi se adaugă treptat cele lichide și se omogenizează compoziția, în așa fel încât să nu se formeze cocoloașe.

2

Înainte de a turna compoziția de clătite, tigaia trebuie încinsă și unsă cu puțin ulei.

3

Lăsați clătitele să se răcorească mai întâi și după aceea ungeți-le cu cremă de ciocolată.

4

Dacă tigaia are circumferința mai mare, se poate înfășura o banană întreagă în clătite.

5

Puteți decora clătitele și cu alte ornamente.

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert clatite cu banane si crema de ciocolata" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (24)

RODIMUR 1

16.07.2020, 21:18

Mulțumesc frumos, Cristina!

mirela0911 1

25.07.2020, 19:59

Mai noi asa servim si noi clatitele, unse cu nutella si banane! Bune rau!

RODIMUR 1

25.07.2020, 21:08

Daaa, Mirela, sunt tare bune așa...!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Prajitura cu mere si afine - Desertul dulce-acrisor care te cucereste

de oanapl 7

pe 24.11 la 20:44

Plăcintă grecească cu oregano și mentă  - Rețeta savuroasă și ușor de pregătit

pe 22.11 la 16:33

Tort de morcovi cu nuci pecan - Desertul care te va cuceri prin savoare și aromă

pe 22.11 la 16:03

Salată caldă cu lipie crocantă - Rețeta simplă și gustoasă

pe 22.11 la 12:08

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Briose cu lapte batut