Desert ciocolata in trei culori

de RODIMUR in Dulciuri, 19 Apr 2020 | 4511 vizualizari

 

Doream de mult timp să fac o astfel de ciocolată, încă dinainte de a cumpăra din cămară aceste tăvi semirotunde și iată că acum, dacă nu am făcut păști și cozonaci, le-a venit rândul, mai ales că aveam ingredientele la îndemână. Este o ciocolată destul de costisitoare, dar este foarte bună, aromată și aspectuoasă, așa că eu cred că merită preparată, măcar din când în când.
A ieșit așa cum mi-am dorit, triplu aromată, în cele trei culori, un deliciu fin, exact ce trebuie pentru a îndulci puțin aceste sărbători pascale triste, cu spaime și neliniști...
Am porționat foarte ușor această ciocolată în trei culori, respectând delimitările existente în aceste tăvi semirotunde, tare dragi mie, tăvi care mi-au fost de mare folos și atunci când am făcut șarlote tricolore.
Deja mă gândesc și la alte arome (naturale, evident!) iar acum îmi pare rău că nu am putut decora porțiile de ciocolată cu pepite de ciocolată, pentru că nu aveam aceste ornamente la îndemână...

 

INGREDIENTE

  • Pentru ciocolata portocalie:
  • 150 ml de suc de portocale (de la două portocale)
  • coaja răzuită de la două portocale
  • 175-200 grame de lapte praf
  • 200 grame de zahăr tos
  • 50 grame de unt
  • Pentru ciocolata albă:
  • 150 ml de apă
  • 150 ml de lapte praf
  • 200 grame de zahăr tos
  • 50 grame de unt
  • 1 plic de vanilie
  • 1 linguriță de esență de vanilie
  • Pentru ciocolata de cacao:
  • 250 ml de apă
  • 250 grame de lapte praf
  • 400 grame de zahăr tos
  • 50 de grame de cacao
  • 100 grame de unt
  • 1 linguriță de esență de rom
  • Pentru uns:
  • ulei de alune de pădure
Portii: 34
Timp de preparare: sub 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert ciocolata in trei culori:

Mai întâi se pregătesc ingredientele pentru ciocolata cu cacao. Se amestecă foarte bine laptele praf cu cacaua, în așa fel încât să nu rămână cocoloașe care s-ar vedea foarte urât, dacă ar rămâne în produsul final.

Apoi se începe prepararea celor trei rânduri de ciocolată. Mai întâi aceea portocalie. Se spală bine două portocale și li se răzuiește fin coaja. Se storc cele două portocale, iar sucul lor se trece printr-o strecurătoare, pentru a reține eventualii sâmburi.

Se umezesc tăvile semirotunde și se învelesc cu folie alimentară, care se unge cu ulei de alune de pădure (sau cu unt topit).

Se face un sirop legat bine din sucul de portocale cu zahărul și când este gata, se ia de pe foc și se adaugă untul. Când untul s-a topit, se adaugă coaja răzuită de portocale, după care se încorporează laptele praf, amestecând întruna, pentru a nu rămâne cocoloașe.

După ce s-a încorporat uniform laptele praf, se toarnă compoziția de ciocolată portocalie, în cele două tăvi pregătite dinainte, așa cum am explicat mai sus.

Se dau cele două tăvi la răcoare, până ce se pregătește ciocolata albă. Se face un sirop bine legat din: apă, zahăr și vanilie. Când siropul este gata, se ia de pe foc și se adaugă untul. Când untul s-a topit, se încorporează laptele praf și se amestecă întruna, ca să nu rămână cocoloașe. La urmă se adaugă esența de vanilie și apoi compoziția se toarnă în mod egal în cele două tăvi, peste ciocolata cu gust de portocale. Se dau tăvile la răcoare și se trece la prepararea ciocolatei de cacao.

Se face un sirop bine legat din apă și zahăr și când este gata, se ia de pe foc și se adaugă untul. După ce se topește untul, se încorporează amestecul de lapte praf și cacao, cu mare grijă, ca să nu rămână cocoloașe. Când compoziția este omogenă, se adaugă esența de rom și ciocolata se toarnă în tăvi, peste celelalte două, portocalie și albă.

Se dau tăvile cu ciocolată la răcoare, până a doua zi, când se răstoarnă cu grijă pe planșetă și se scoate din folia alimentară. Se porționează ciocolata, după formele tăvilor și se dă la rece, în frigider, într-un vas închis etanș, ca să nu atragă alte mirosuri.

TIPS-URI

1

Amestecați bine laptele praf cu cacaua, ca să nu se vadă cocoloașe albe în produsul finit.

2

Legați bine siropul în care veți încorpora untul și laptele praf, pentru ca ciocolata să se întărească, să nu rămână moale.

3

Ciocolata cu gust de portocale va ieși mai moale, așa că veți încorpora lapte praf până ce veți obține o compoziție densă, care să poată fi turnată în tăvi, dar și care să se întărească, până la urmă, odată turnată în tăvi.

4

Nu este nevoie de esență de portocale, pentru că cele două portocale (suc și zeamă) sunt suficiente pentru a da ciocolatei o aromă puternică.

5

Ciocolata albă se poate lega/întări foarte repede, așa că aveți grijă să o amestecați repede, ca s-o puteți turna în tăvi. Dacă totuși s-a întărit înainte de a fi turnată, va trebui să o mai ”înmuiați” cu puțin unt, cu esență de vanilie, sau chiar, pe foc, cu un adaos mic de apă. Ar mai fi o soluție, aceea de a nu lega chiar foarte tare siropul, dar și aici este riscul ca ciocolata să rămână mai moale. Cine a mai făcut ciocolată, va ști exact cum trebuie legat siropul pentru ciocolată.

6

Ungeți folia alimentară pusă în tăvi, cu ulei de alune de pădure, sau cu unt topit, ca să puteți scoate ușor ciocolata.

7

Păstrați ciocolata la rece, după ce ați porționat-o.

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert ciocolata in trei culori" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

ieri la 14:48

Cum sa faci o casuta din turta dulce - un proiect delicios si creativ

pe 19.11 la 20:43

Omuleti din turta dulce - reteta delicioasa pentru sarbatori

pe 19.11 la 20:36

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Desert tort cu mere