Desert chec marmorat, glazurat cu ciocolata

de RODIMUR in Prajituri, 11 Ian 2018 | 5450 vizualizari

 

Cred că am făcut sute de checuri, pentru că este prăjitura pe care o fac cel mai ușor, rapid și pentru că de fiecare dată mi-a ieșit perfect, pufos, parfumat și dulce. La școală, checul era, oarecum, prăjitura mea reprezentativă. Îl recunoșteau toți colegii când îl vedeau pe platouri, în cancelarie...
De această dată am făcut un chec glazurat, pentru a-i îmbunătăți gustul cu aroma subtilă a ciocolatei.
Din ingredientele de mai joc mi-a ieșit un chec, din care am tăiat 1o felii (fără capete!).

 

INGREDIENTE

  • 5 ouă
  • 1 cană de zahăr tos fin (200 grame)
  • 1 cană de făină albă (120 grame)
  • 1 plic de vanilie
  • 1 lingură de ulei de floarea soarelui
  • 2 linguri rase de cacao
  • 2 linguri rase de făină albă
  • ulei pentru uns tava
  • Pentru decor
  • 50 grame de ciocolată cu lapte
  • 1 lingură de ulei de floarea soarelui
  • 50 grame de ciocolată albă
  • 1 lingură de ulei de floarea soarelui
Portii: 10
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert chec marmorat, glazurat cu ciocolata:

Se aleg albușurile de gălbenușuri și se mixează până ce încep să crească, după care se adaugă, puțin câte puțin, zahărul, vanilia și gălbenușurile, unul cîte unul.

Când compoziția a crescut și zahărul s-a dizolvat, se adaugă și făina în ploaie și apoi uleiul.

Se ia o treime din compoziție și se amestecă bine cu pudra de cacao, iar în compoziția inițială se adaugă două linguri rase de făină, pentru a compensa densitatea și greutatea compoziției cu cacao. Dacă nu s-ar adaugă aceste două linguri de făină, compoziția cu cacao, fiind mai grea, s-ar lăsa la fund.

În tava unsă cu ulei se toarnă alternativ, pe mijloc, cele două compoziții, una peste alta, până ce se epuizează.

Se dă tava la cuptor, la foc mediu pentru 30-35 minute, până crește checul și se rumenește.

Se lasă puțin checul în cuptor, cu ușa deschisă, ca să nu cadă din cauza schimbării bruște de temperatură, după care se scoate din tavă și se lasă puțin pe planșetă, să se răcorească.

Între timp se topește ciocolata cu lapte cu o lingură de ulei, la bain-marie. Când ciocolata s-a topit uniform, se toarnă peste chec, pe toată suprafața și se lasă la răcit.

Cine dorește, poate decora checul și cu ciocolată albă, care se topește la fel, cu o lingură de ulei și se toarnă în zig-zag peste checul glazurat deja cu ciocolata cu lapte.

Checul se taie, cu un cuțit ascuțit, numai când s-a răcit complet.

TIPS-URI

1

Scoateți ouăle din timp din frigider, ca să fie la temperatura camerei. Astfel, ele vor crește mai ușor și mai frumos.

2

Separați cu mare atenție albușurile, de gălbenușuri. Dacă se amestecă, se vor bate/mixa mai greu.

3

Aveți grijă ca pudra de cacao să nu aibă cocoloașe.

4

În compoziția inițială, cu gălbenușuri, trebuie adăugate încă două linguri rase de făină albă, pentru a compensa greutatea compoziției cu cacao, care este mai grea. Astfel, compoziția cu cacao nu se va lăsa la fund.

5

Dacă veți bate/mixa până la sfârșit compoziția, nu va fi nevoie să adăugați praf de copt, nici bicarbonat, iar checul va ieși moale și pufos.

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert chec marmorat, glazurat cu ciocolata" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (33)

RODIMUR 1

13.01.2018, 11:43

Îți mulțumesc frumos, Mimi!

Catalina L 1

14.01.2018, 20:52

foarte pufos si frumos , bravo

RODIMUR 1

14.01.2018, 21:08

Mulțumesc frumos, Cătălina! Pot zice că în materie de checuri nu prea mai am secrete, pentru că am făcut foarte multe...

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Chec cu nuci (de post)