Crispy din piept de pui ca la KFC

de iry-gabriela in Mancare copii, 14 Ian 2017 | 11859 vizualizari

 

Ori de câte ori avem ocazia și ajungem la mall,  trebuie cu siguranță sa mergem și la KFC. Ne plac preparatele lor, dar mai ales fetița mea adoră meniul lor pentru copii și de aceea m-am dat peste cap sa îi prepar și eu, dar noi le mâncăm cu piure de cartofi sI cu puțin ketchup.  Cartofii prăjiți nu prea au succes la noi în casa, aproape deloc.

 

INGREDIENTE

  • 1/2 piept de pui
  • un ou
  • făină
  • fulgi de porumb 
  • sare și ulei
Portii: 3
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Crispy din piept de pui ca la KFC:

Pentru început, luam pieptul de pui și îl tăiem cubulete (fiecare cât de mari sau mici dorește ).

Apoi zdrobim cu un sucitor, fulgii de porumb și îi așezăm intr-un bol.

Separat, intr-un alt bol, batem oul cu un pic de sare, iar intr-un alt bol, punem faina. 

Pentru ca eu le-am făcut în friteuza, a trebuit sa o pun pe aceasta în funcțiune cu instrucțiunile de rigoare.

Apoi am luat cubulete din piept de pui, le-am trecut prin faină,  apoi prin ou, după care, le-am trecut prin fulgii de porumb, după care le-am introdus în ulei.

Le-am scos atunci când au devenit maronii și crocante la suprafață, dar pufoase la interior.

Le-am asezat într-un vas, în care am așezat un prosop de hârtie pentru a absorbi excesul de ulei.

Fetița mea le-a mâncat precum am spus cu piure de cartofi și puțin ketchup. 

 POFTĂ BUNĂ! 

Daca ti-a placut reteta noastra "Crispy din piept de pui ca la KFC" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Dovlecei umpluți, la cuptor - Rețeta ușoară și gustoasă

ieri la 16:35

Aperitiv cu foi de plăcintă, bacon și cașcaval - Rețeta rapidă și savuroasă

ieri la 10:43

Tartă cu caise și înghețată - Deliciu aromat și răcoritor

pe 11.06 la 10:49

Conopidă cu mousse de feta - Simplă, rapidă și gustoasă

pe 10.06 la 10:32

Bărcuțe cu piept de pui - Rețeta rapidă și gustoasă

pe 08.06 la 09:54

TOP
utilizatori

oanapl

2149 puncte

Rocsi

533 puncte

Valclaudia

406 puncte

MotanLaOale

71 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Tartă cu caise și înghețată - Deliciu aromat și răcoritor
De zeci de ani, Carte d’Or transformă înghețata într-un ritual de răsfăț premium, inspirat din eleganța deserturilor franțuzești și din plăcerea micilor momente...
Vezi toate rețetele Carte d’Or
Tartă cu caise și înghețată - Deliciu aromat și răcoritor