Ciorba de cartofi noi si mazare, acrita cu moare de varza

de RODIMUR in Ciorbe, 5 Iun 2019 | 3346 vizualizari

 

Cu câțiva cartofi noi, dulci și buni, cu alte câteva legume și cu penultima pungă de mazăre din congelator am ”încropit” o ciorbiță tare gustoasă, acrită cu moare de varză, limpede și exact așa cum trebuie, ca să dea gustul său minunat preparatului. Este o ciorbă ușoară, gustoasă, bună și în zilele de post.
Nimeni nu știe toate rețetele, chiar dacă e greu de crezut așa ceva și adevărul este că adeseori experimentăm feluri noi de mâncare. Important este ca gustul lor să ne fie pe plac, chiar dacă n-am mâncat până atunci. Nici eu n-am mâncat, gustat, sau preparat toate felurile de mâncare posibile, dar acord credit deplin creatorului, care a trudit pentru hrana sa cea de toate zilele, pe care, evident și-a dorit-o foarte bună.
Din ingredientele de mai jos am făcut o oală de 4 litri de ciorbă.

 

INGREDIENTE

  • 8 cartofi noi, medii
  • 2 morcovi
  • 1 pătrunjel
  • 1/4 țelină mare
  • 600 grame de mazăre
  • 1 ceapă galbenă mare
  • 2 roșii
  • ulei de floarea soarelui pentru călit
  • 1 litru de moare de varză
  • 1 legătură de frunze de pătrunjel
  • sare
  • piper
Portii: 8
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Ciorba de cartofi noi si mazare, acrita cu moare de varza:

Se curăță rădăcinoasele (morcovii, pătrunjelul și țelina) se spală, se taie și se pun la fiert cu 3 litri de apă rece. Când se ridică spumă deasupra, se culege și se aruncă. Se completează cu apă caldă, când este cazul.

Se curăță ceapa, se spală, se taie mărunt și se călește ușor în ulei suficient și la foc mic, ca să nu se ardă și să devină amar.

Se spală roșiile, se taie cubulețe și se călesc cu ceapa, la foc mic. Se lasă tigaia la foc mic, ca să mai scadă lichidul lăsat de roșii.

Mazărea, scoasă din timp de la congelator, se spală și se dă în clocot pentru a pierde puțin din gustul său puternic. După un clocot, se strecoară și se adaugă în oala de ciorbă, unde rădăcinoasele sunt pe jumătate fierte.

Se curăță cartofii, se spală, se taie cubulețe și se adaugă în oala de ciorbă. După un clocot, se adaugă și legumele călite.

Se alege, se spală, se zvântă și se toacă frunzele de pătrunjel.

Se mai lasă ciorba la fiert încă două-trei clocote, până ce sunt pătrunși cartofii, după care se adaugă moarea, se condimentează ciorba după gust, cu sare și piper și după încă 4-5 minute, se ia oala de pe foc. Se presară pătrunjel tocat și după 10-15 minute ”de odihnă”, ciorba se poate servi, eventual cu ardei iuți, dacă sunt preferați. Cine dorește, poate îmbogăți ciorba cu 1-2 linguri de smântână.

TIPS-URI

1

Dacă mazărea este la congelator, scoateți-o din timp, ca să se decongeleze natural.

2

Dacă nu vreți ca mazărea să ”acopere” cu gustul ei puternic toate celelalte legume din ciorbă, este bine să-i dați un clocot înainte și apoi, strecurată să o adăugați în oală.

3

Nu prăjiți tare ceapa, ca să nu se ardă și să devină amară. Înmuiați-o doar puțin, în ulei suficient și la foc mic și atunci ea va avea un gust dulce, foarte bun.

4

Cartofii se adaugă ultimii în oală, pentru că fierb mai repede.

5

Ciorba poate fi acrită și cu borș.

6

Moarea de varză este bine să fie strecurată înainte să o adăugați în oală și să fie limpede, nu tulbure.

7

Presărați pătrunjelul tocat la sfârșit, după ce ați luat oala de ciorbă de pe foc.

8

Lăsați ciorba să ”se odihnească” 10-15 minute, înainte să o serviți.

9

Ciorba poate fi servită și cu 1-2 linguri de smântână.

Daca ti-a placut reteta noastra "Ciorba de cartofi noi si mazare, acrita cu moare de varza" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (15)

RODIMUR 1

07.06.2019, 09:03

Mulțumesc frumos, Dantes!

Rocsi 1

07.06.2019, 20:36

Buna, gustoasa, ca as savura o portie!

RODIMUR 1

07.06.2019, 21:07

Da, este foarte bună, Rocsi și mai avem doar câte o porție de persoană... Mulțumesc frumos pentru atenție!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

ieri la 14:48

Cum sa faci o casuta din turta dulce - un proiect delicios si creativ

pe 19.11 la 20:43

Omuleti din turta dulce - reteta delicioasa pentru sarbatori

pe 19.11 la 20:36

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Ciorba de cartofi cu fasole pastai si pancetta