Budincă de pâine

de Meea in Dulciuri, 4 Sep 2018 | 3113 vizualizari

 

Toată lumea în sus și în jos exclamă:”Budincă de pâine! Desertul copilăriei mele!”. Măi, dar eu nu gustasem în viața mea așa ceva. Budincă de ciocolată, de vanilie, etc. mai da, dar de pâine? Da, știu și de cea de paste și de orez, dar, DE PÂINE? Înțelegi, nu? Ia, să fac și eu o budincă de pâine, orice ar fi însemnând asta! Și mă apuc eu de făcut, că ce poate fi atât de complicat? Bine, prima dată am facut acum vreo 3 ani și nu a prea ieșit. Am pus prea multe ouă, prea mult lapte și am pus și un plic de budincă de vanilie. Chiar nu înțeleg unde mi-a fost capul, nu mă judeca! 
Trece timpul și experiența se pierde de tot. SE DEZVOLTĂ am vrut să spun! Și iese o delicioasă budincă de pâine, un desert extraordinar de bun și ușor de făcut. Tu ți-l amintești din copilărie? Probabil că îți par deja cam ciudățică, așa că, te rog, să nu citești rândurile de mai jos dacă nu suntem pe aceeași lungime de undă, mersi!        
Te-ai apucat de citit, nu? Fie... ce am descoperit a fi plăcerea mea aparte la acest desert este... nu știu dacă să spun...PÂINEA SUPER SĂRATĂ. Uf, ce greu a fost! Stai, mai citește totuși și mai departe. Îmi place să fac eu pâinea în casa pentru acest desert și să o fac sărată. Nu chiar de tot, nu ne batem joc. Ador combinația dintre dulceața desertului și pâinea sărată. Mi se pare că îl face mai aparte. Sunt dubioasă? Încearcă și tu și, te rog, spune-mi că și ție îți place, nu doar mie! 

 

INGREDIENTE

  • 7 felii mari de pâine
  • 100ml lapte
  • 1 ou
  • 100g unt topit
  • 100g zahăr pudră
  • bucăți de ciocolată

Portii: 4
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Budincă de pâine:

Tăiem feliile de pâine în cubulețe.Separat, amestecăm oul bătut, laptele, untul topit și zahărul. Amestecăm pâinea cu amestecul de mai sus și turnăm apoi compoziția într-un vas termo rezistent, uns cu unt. Compoziția nu trebuie să fie foarte lichidă, pâinea trebuie să absoarbă aproape tot amestecul. Dacă rămâne prea mult din amestecul de ou și lapte (cateodată mai pățesc și eu așa, depinde de pâinea folosită), mai pune pâine tăiată cubulețe.

Punem bucățile de ciocolată pe deasupra. Lăsăm budinca la cuptor, la foc mic, pentru aprox. 40-45 de minute.

 Gata toată treaba! Bucură-te de mirosul din bucătărie și, mai ales, de budinca de pâine!

TIPS-URI

1

Reteta o gasiti si pe blog: http://delightsbymeea.blogspot.com/2015/09/budinca-de-paine.html

Daca ti-a placut reteta noastra "Budincă de pâine" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

ieri la 14:48

Cum sa faci o casuta din turta dulce - un proiect delicios si creativ

pe 19.11 la 20:43

Omuleti din turta dulce - reteta delicioasa pentru sarbatori

pe 19.11 la 20:36

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Budinca de chia cu portocale