B.L.T. Wrap cu pui şi avocado

de AlexJ in Aperitive / Garnituri, 30 Iun 2011 | 7863 vizualizari

 

Fie că vă luaţi masa de prânz în mişcare sau doriţi să vă bucuraţi de o masă gustoasă acasă la dvs. vă veţi îndrăgosti de reţeta mea .
Este uşor de realizat , ştiţi că nu prea îmi place să-mi complic existenţa mai mult decât este necesar, şi este extraordinar deoarece vă ajută să scăpaţi de unele resturi de prin frigider. Şi prin resturi mă refer la şniţele reci sau grătarele de pui făcute în weekend, care în general se fac în exces şi rămân prin frigider şi de care sunt convinsă că v-aţi săturat.

 

INGREDIENTE

  • Aveţi nevoie de:
  • felii de bacon 
  • brânză mozzarella proaspătă  - tăiată feliuţe
  •  piept de pui dezosat tăiat felii ( asta pentru situaţia în care nu aveţi prin frigider şniţele sau grătare de pui gata făcute) - eu am folosit 4 şniţele mari de pui facute ieri
  • maioneză
  • câteva foi de salată Iceberg
  • roşii cherry- tăiate felii subţiri
  • avocado - tăiat felii
  •  4 tortilla wraps 
  • opţional puteţi folosi şi câteva felii de şuncă
Portii: -
Timp de preparare: sub 15 minute

MOD DE PREPARARE RETETA B.L.T. Wrap cu pui şi avocado:

Începeţi prin a pregăti bacon-ul . Vă recomand să faceţi acest lucru pe grătarul din cuptor pentru a obţine un crispy bacon ca la carte. Dezavantajele ar fi că se face o mizerie şi un fum ........mai ales dacă nu folosiţi ceva care să protejeze cuptorul.

Este la fel de bine şi în tigaie , mai ales dacă nu aveţi pieptul de pui pregătit anterior, deoarece puteţi prăji puiul în grăsimea lăsată de bacon. Aceasta adaugă o aromă mai puternică şi faceţi şi economie la uleiul de gătit.

Asamblarea wrap-ului.

Se adaugă o lingură de maioneză şi se întinde pe foaia de tortilla . Începeţi prin adăugarea salatei, tăiată sau ruptă în fâşii. Apoi un strat de şniţel tăiat feliuţe subţiri, apoi bacon, feliile de roşii şi mozzarella. Foaia de tortilla astfel aranjată eu am bagat-o la cuptor pentru vreo 2- 3 minute pentru a topi puţin mozzarella şi a încălzi puiul(dar nu prea mult timp pentru că riscaţi ca foaia de tortilla  să se usuce). NU este obligator să introduceţi în cuptor wrapul , este la fel de bun şi rece.

Adaugă acum feliile de avocado şi începe rularea.Eu le rulez ca pe sarmale. Întâi aduc 2  margini spre interior şi apoi rulez . În cazul în care se desfac şi nu stau închise , puteţi folosi câteva scobitori pentru a le ajuta.În ultimul wrap făcut, eu am adăugat şi o felie de şuncă tăiată fâşii.

Rulaţi , înveliţi şi bucuraţi-vă!

TIPS-URI

1

nu folosiţi cantităţi mari de ingrediente, nu vreţi să arate wrapul dvs. ca o shaorma. Folosiţi cantităţi mici astfel încât să puteţi rula foile de tortilla fără probleme şi mai ales să îl puteţi tăia în jumătate fără să curgă afară ingredientele.

Daca ti-a placut reteta noastra "B.L.T. Wrap cu pui şi avocado" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Cartofi evantai  – Rețeta perfectă pentru o garnitură delicioasă și aspectuoasă

ieri la 10:46

Gem de gutui cu pere de toamna - Reteta pentru deliciu aromat de sezon

pe 26.11 la 15:27

Sărățele cu telemea - Rețeta perfectă pentru o gustare crocantă și delicioasă

pe 26.11 la 09:33

Plăcinte rapide cu mere - Desert delicios și aromat

pe 25.11 la 10:37

TOP
utilizatori

oanapl

1103 puncte

Panacris

1014 puncte

RODIMUR

165 puncte

Rocsi

133 puncte

vasimur

126 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Scrambled eggs - Papara - Jumari de ou