Aperitiv briose cu cascaval

de RODIMUR in Aperitive / Garnituri, 14 Noi 2018 | 5357 vizualizari

 

În urmă cu câteva zile am făcut niște brioșe aperitiv și între timp au apărut pe site și brioșe dulci, coincidență care arată o preferință a noastră pentru un preparat dulce sau sărat care se face ușor, rapid și este nu numai bun. dar și aspectuos.
Eu prefer brioșele sărate pentru că sunt gustoase și consistente și dintre cele pe care le-am făcut până acum, mi se pare că acestea, cu cașcaval sunt cele mai reușite, cele mai bune. 
Din ingredientele de mai jos am făcut 12 brioșe cu cașcaval.

 

INGREDIENTE

  • 200 grame de cașcaval
  • 3 ouă
  • 4 linguri de smântână grasă
  • 4 linguri de ulei de floarea soarelui
  • 100 grame de făină albă
  • 1/2 plic de praf de copt
  • 1 linguriță de sare
  • 1 linguriță de zahăr
Portii: 12
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Aperitiv briose cu cascaval:

Se răzuiește cașcavalul pe răzătoarea mică. Se rețin separat 4 linguri încărcate de cașcaval răzuit pentru a decora brioșele.

Se amestecă bine restul de cașcaval răzuit cu: ouăle, sarea, zahărul, smântâna și uleiul. (Inițial am vrut să folosesc doar două ouă, dar apoi, densitatea compoziției m-a determinat să mai adaug unul.)

Se încorporează treptat și făina amestecată cu praful de copt.

Se pun câte două linguri de compoziție în fiecare formă pentru brioșe și se decorează cu cașcavalul răzuit păstrat în acest scop.

Se dă tava cu brioșe la cuptorul încălzit în prealabil și se coc aproximativ 35-40 de minute, la foc mediu, pînă ce cresc și se rumenesc frumos.

Când brioșele sunt rumenite, se scot din cuptor și pot fi deja servite.

Sunt foarte bune și reci.

TIPS-URI

1

Când amestecați făina, aveți grijă să nu se formeze cocoloașe.

2

Nu umpleți formele pentru brioșe până sus, pentru că vor mai crește.

3

Cașcavalul folosit pentru decor se va topi și va forma o crustă frumoasă și bună.

4

Brioșele pot fi reîncălzite în cuptorul cu microunde, dacă nu vă plac, după ce s-au răcit.

Daca ti-a placut reteta noastra "Aperitiv briose cu cascaval" nu uita sa-i faci un review.
RETETA RECOMANDATA
Aperitiv briose cu cascaval