Doamna Dr. Mihaela Gologan este medic specialist in diabet, nutritie si boli metabolice, in cadrul retelei private de sanatate Regina Maria.
Doamna doctor ne va oferi periodic sfaturi de nutritie, de urmat pentru a duce o viata cat mai sanatoasa.
Astazi ne va povesti despre beneficiile pe care le aduce consumul de porumb.
Hranitor, usor de digerat, face parte din dieta traditionala a multor popoare, fiind intalnit intr-o mare vaietate de retete.
Este una din cele mai cultivate cereale, sursa de:
- Glucide, pana la 70% din aportul caloric, sunt reprezentate in primul rand de amidon (amiloza si amilopectina in proportii variabile). In cantitate mica glucoza, zaharoza si fructoza (fructoza se poate produce si pa cale industriala din siropul de porumb modificat genetic si nu este un indulcitor recomandat!).
- Proteinele se gasesc in special in endosperm. Cea mai importanta este zeina, proteina incompleta, deoarece are continut redus de lizina si este lipsita de triptofan - aminoacizi esentiali, pe care organismul nu ii poate sintetiza. De aceea porumbul (sau mamaliga) se va consum alaturi de lactate, oua, verdeturi, carne.
- Grasimi, in special in germeni. Uleiul de porumb presat la rece este foarte bogat in vitamina E, acizi grasi mononesaturati (oleic) si polinesaturati.
- Fibre, in special hemiceluloza si celuloza, cu rol in buna functioanre a sistemului digestiv.
- Minerale (fosfor, magneziu, zinc, potasiu) si vitamine (grup B, vitamina E, provitamina A).
- Antioxidanti: luteina, zeaxantina - cu rol protector ocular.
Il gasim in dieta noastra ca mamaliga, corn-flakes sau popcorn, alaturi de alte legume ca si garnituri sau in salate, dar acum, in plina vara, cel mai atractiv este porumbul nou cules, fiert sau copt.
Pentru mine porumb inseamna si nostalgii din copilarie, cu pasat cu lapte sau placinta bunicii - cocorada cu marar si ceapa verde.
Matasea de porumb are efect diuretic, fiind folosita ca infuzie (maxim 10g matase la 200ml apa), macerat sau pulbere.
Surse articol:
en.wikipedia.org
GHID TERAPEUTIC NATURIST, Speranta Anton
Sursa foto: reference.com