În perioada 8 septembrie – 9 septembrie 2012, Asociaţia Culturală Euro Est Alternativ impreuna cu Polus Center Cluj vor organiza Campionatul Internaţional de Gătit în Aer Liber,
Cupa Polus Center, Ediţia VII.
Ca şi la celelalte ediţii, organizatorii au invitat, pe lângă specialiştii culinari din România şi maeştri bucătari recunoscuţi la nivel internaţional. Printre invitaţi se numără următorii: Chef Reuven Harel (Israel), Preşedintele Leon Menahem (Israel – Israeli Chefs Association), Master Chef Spiros Dimitriou (Serbia), Echipa Naţională Culinară din Coreea de Sud, Akbar Umarov (Uzbekistan), Echipa Naţională a Croaţiei, Echipa Naţională a Macedoniei, Maestrul Jyrki Yli-Uotila (Finlanda), Profesor Constantinos Psindros (Cipru).
Specialişti din lumea vinului: Somelier Sergiu Nedelea (Ambasador al Asociatiei Somelierilor Europeni in Romania si Iudex in Vinuo - Ordinul European al Cavalerilor Vinului), Profesor Cornelia Toma (Formator de somelieri), Somelier Cristian Grigore, Somelier Bogdan Dumitrescu, Somelier Cătălin Băluţă (toţi invitaţii sunt membri ai Ordinului European al Vinului). Cupa Somelierilor va fi oferită de Agenţia de Somelieri Winetaste.ro – Sergiu Nedelea.
Evenimentul se adresează atât bucătarilor profesionişti, ce au mai participat şi la alte competiţii gastronomice şi au experienţă în acest domeniu, cât şi amatorilor care gătesc din plăcere şi vor să facă parte din această minunată experienţă. Regulile sunt în conformitate cu standardele World Association of Chefs Societies, Asociaţia Culturală Euro Est Alternativ fiind membră a acestei organizaţii, evenimentul este certificat şi respectă întocmai cerinţele existente la nivel internaţional. Într-o astfel de „întrecere a celor mai bune bucate”, toată lumea are de câştigat şi, cel mai important, de învăţat!
A.C.E.E.A. lansează Mega Show-ul „Masters of Flames - Hells Kitchen & Angels Lounge” Powered By Zahăr Mărgăritar
Hells Kitchen. În cadrul show-ului se vor găti cca. 2.800 de litri (cca. 6.500 porţii) de mâncare pentru publicul spectator. Mai multe echipe de bucătari vor prezenta diverse reţete gătite la cazan şi grătar în spirit „diavolesc” şi vor folosi următoarele ingrediente: carne roşie (porc, viţel, oaie, capră) cu os cu tot, de preferinţă cap, picioare, ciolane, coaste, gâturi şi gheare de pui, ori de altă pasăre. Legumele vor fi de culoare roşie: tomate, ardei kapia, ardei gras, gogşar, ceapă roşie, sfeclă, varză roşie etc, iar condimentele puternic picante şi iuţi.
Sosurile şi zemurile obligatoriu se vor prezenta cu o tentă sângerie. Se va găti la flacără puternică şi temperaturi înalte, la ceaun şi la grătar.
Personajele show-lui:
Şeful Dracilor Lucifer (Tibi Kiss), Moartea cu Coasa (Uica Mihai), Călăul (Stan Călin), Demonul Sufletelor Animale (Cristian Păpuşoiu), Demonul Sufletelor Umane (Marcel Iorga), Demonul Legumelor (Alex Cârţu), Demonul Focului (Lungu Iris), Demonul Întunericului (Moghazehi Mehrzad), Demoniţa Gastronomiei (Surpriza evenimentului).
Angels Lounge. Alte echipe vor prezenta un bufet compus din deserturi de bucătărie, deserturi de cofetărie ori patiserie, milk shake-uri, creme, sorbeturi care vor avea în componenţă obligatoriu zahăr, miere şi lapte, iar culorile dominante ale produselor vor fi alb, roz, albastru deschis. Se va găti la flăcări de gaz blânde ca temperatură, fără exces de fum, la ceaun şi la tigaie, fără grătar şi flacără deschisă. Preparatele vor fi specifice poveştilor din rai (deserturi cu miere de albine, lapte dulce, fructe).
Personajele Show-ului:
Îngerii (Maestrul Cornelia Ghişoi, Şipoş Dorel, Tiberiu Mocuţa, Nicolae Niculae, Ozana Bujdei, Rista Claudia, Gigi Fedeleş + 5 ajutoare de bucătari), actori (5 pers), Şeful Purgatoriului (Prezentatorul Justinian Radu).
Ambele tabere vor fi amplasate faţă în faţă pentru diverse dueluri verbale în timpul realizării show-lui. Alături de bucătari va fi o echipă de actori care va anima atmosfera. Toate persoanele implicate vor fi echipate în costume de show (draci, îngeri…etc.), iar armele personajelor vor fi adaptate în instrumente de gătit (ex. cu furca dracului se vor prăji frigărui, coasa morţii se va folosi pentru felierea cărnii, cu suliţele îngerilor se va întoarce carnea pe grătar). În centrul acţiunii va fi amplasat marele CAZAN AL PURGATORIULUI (1.600L) pictat cu diverse imagini, locul în care actorii vor juca rolul celor care au păcătuit, iar acum sunt la Judecata de Apoi – publicul va vota pentru ei dacă merită să meargă în tabăra îngerilor sau în cea a dracilor. La sfârşitul demonstraţiei toată lumea prezentă va degusta gratuit din preparatele gătite în ambele tabere.
Programul competiţiei:
Sâmbătă, 8 septembrie 2012
A. Clasa Preparate Culinare Reci
Secţiunea Platouri festive, Antreuri, Secţiunea Dulciuri şi Patiserie, Secţiunea Creaţie,
Secţiunea Meniu Alternativ
Duminică, 9 septembrie 2012
B. Clasa Gătit în Aer Liber
Secţiunea Plită, Secţiunea Grătar, Secţiunea Ceaun, Secţiunea Creaţie
Premiile principale ale Competiţiei
1.Cupa Clasei Preparate Culinare Reci
2. Cupa Clasei Gătit în Aer Liber
Se vor premia toţi câştigătorii secţiunilor clasaţi pe locurile I,II,III
Componenţa Juriului
A. Comisie de evaluare pentru profesionişti (minim 5 persoane – specialişti în gastronomie)
B. Comisie de evaluare pentru amatori (minim 5 persoane – specialişti în gastronomie)
C. Comisie Somelieri – comisie de evaluare pentru
asocierea preparatelor culinare cu băuturile (minim 3 persoane somelieri, specialişti în vinuri)
Criteriile de evaluare
1.Gustul produselor culinare (maxim 25 puncte)
2. Prezentarea produselor culinare în forma finală (maxim 25 puncte)
3. Dexteritatea concurentului (maxim 25 puncte)
4. Igiena concurentului (maxim 25 puncte)
Evaluarea premiilor
Între 40 şi 59 puncte – diplomă de participare
Între 60 şi 79 puncte – medalie de bronz
Între 80 şi 89 puncte – medalie de argint
Între 90 şi 100 puncte – medalie de aur
Concurentul care se apropie cel mai mult de 100 puncte câştigă Cupa secţiunii.
Concurentul care câştigă cele mai multe Cupe de secţiuni, câştigă şi Cupa etapei,
respectiv Cupa Polus Center oferită de Polus Center Cluj.
Concurentul care câştigă cele mai multe Cupe de etape, câştigă şi Cupa Campionatului.
Programul Evenimentului
Vineri, 7 septembrie 2012
18,00 – Festivitatea de deschidere a competiţiei
19,00 – Gastro Show cu: Rista Claudia (Banat), Chef Odeh Elhawa (Israel), Maestrul Cofetar Şipoş Dorel (Târgu Mureş)
20,15 – Degustare de vinuri
21,00 – Concert de jazz
22,00 – Dj, Music & Dance Party
Sâmbătă, 8 septembrie 2012
8,00 – Înscrierea concurenţilor
9,00 – Preluarea standurilor de către concurenţi
11,00 – Startul competiţiei de preparate culinare reci
11,30 – Jurizarea concurenţilor
13,00 – Mega Gastro Show „Hells Kitchen & Angels Lounge” partea 1 – Cazanele
14,30 – Încetarea competiţiei, deliberarea juriului
16,00 - Prezentare a Echipei Olimpice Regionale a României (Moldova) – Meniul pregătit pentru Olimpiada de la Erfurt (Germania – octombrie 2012)
18,00 – Parada Somelierilor (Agentia de Somelieri Winetaste.ro - Sergiu Nedelea)
18,30 – Demonstraţie cu Maestrul Antonio Passarelli
19,30 – Demonstraţie Cu Maestrul Cristian Tufeanu – Bucătărie Japoneză
20,30 – Decernarea premiilor
21,30 – Concert cu formaţia SENSOR
22,30 – Încetarea programului
Duminică, 9 septembrie 2012
8,00 – Înscrierea concurenţilor
9,00 – Preluarea standurilor de către concurenţi
10,00 – Startul competiţiei de gătit în aer liber
13,00 - Mega Gastro Show „Hells Kitchen & Angels Lounge” partea 2 – Grătarul Uruguayan
14,00 – Jurizarea concurenţilor
15,00 – Prezentare a Echipei Olimpice Militare a României – Meniul pregătit pentru Olimpiada de la Erfurt (Germania – octombrie 2012)
16,00 – Încetarea competiţiei, deliberarea juriului
16,15 – Demonstraţie cu Maestrul Cornelia Ghişoi (Mărgăritar)