Crochete italiene

Cartofii se curăță, se spală, se fierb și se pasează fin. Se adaugă cașcavalul răzuit, nucșoara, sarea și piperul.

(Eu am folosit brânză de burduf, nu numai pentru că-mi place mult, dar și pentru că la prăjire, cașcavalul se topește în uleiul încins.)

În timp ce cartofii fierb, se pregătește cașcavalul (se taie în formă de ”bastonașe” care să poată fi învelite în felii de șuncă).

Se pregătește și pesmetul într-o farfurie. Rețeta primită recomanda folosirea a 250 de grame de pesmet, dar eu am redus aici cantitatea, pentru că am constatat că mi-a rămas. La fel am procedat și cu ouăle: am folosit 3, ca în rețeta primită, dar mi s-a părut prea mult și de aceea am recomandat mai sus să se folosească doar două ouă.

Se înfășoară bastonașele de cașcaval în șunca de Praga, după care fiecare se ”îmbracă” de jur-împrejur în câte 2 linguri încărcate de piure și se ”sigilează”, în așa fel încât să nu se vadă interiorul. Se netezește fiecare crochetă realizată astfel, se dă prin ou și apoi prin pesmet. Se insistă cu pesmetul, pentru ca suprafața exterioară a crochetelor să devină mai fermă.

Crochetele formate se lasă pe o farfurie până ce se termină de făcut toate, după care se prăjesc în uleiul încins, la foc mediu (nu mic, ca să nu se desfacă ”învelișul” de cartofi) dar nici iute (ca să nu se ardă).

Când sunt frumos rumenite, crochetele se iau din tigaie cu o paletă și se pun pe un platou în care trebuie să fie o hârtie care să absoarbă uleiul în exces.

Crochetele acestea se servesc calde, eventual cu o salată, roșii, sau chiar acrituri. Nu este nevoie de garnitură, pentru că ele conțin deja: cartofi, carne, cașcaval, ouă...