Mama mea este pensionară şi are un program parcă ghidat din telecomanda televizorului.
Este suuuperincântată de emisiunile în care se imită cu succes orice. Toţi acei imitatori nu sunt prezenţi la emisiuni de satiră şi umor ci sunt concurenţi la emisiuni ce pretind a avea un nivel cultural ridicat, în care nu numai muzica de calitate este prezentă.
Nu pot să spun nici măcar cum se numesc acele emisiuni, darămite să vă spun numele concurenţilor. Ştiu că de un mare succes se bucura unu’ Ţeţe sau Ţepe. A fost sau este cantautor al unei muzici de sorginte latino-americană, cu mare priză la publicul telespectator din ţara unde orice plagiat este bine recompensat.
Artistul ăsta a reuşit să fie ani buni în prim-planul atenţiei naţionale şi să câştige bani buni nu numai pentru că ne-a cântat melodii cu sonorităţi latino, ci şi pentru că s-a despărţit la televizor în direct şi în mai multe episoade.
Televiziunile se băteau pentru exclusivitate. La una apărea Ţepe sau Ţeţe ăsta, la alta apărea nărăvaşa lui soţie, Toana sau Oana şi la postul de televiziune mai puţin norocos putea fi văzută într-un serial interminabil mama Toanei, cea care cred că face concurenţă pe piaţa cimitirelor Bisericii Ortodoxe.
Televizionistul nostru popor este mai mult decât încântat de aceste pastile zilnice de otravă. Aud foarte des în tren exclamaţia: ce artişti avem, ce păcat că nu sunt cunoscuţi pe plan internaţional!
Eu cred că noi, românii, avem artişti recunoscuţi în toată lumea dar nu prea apar la televiziunile noastre şi rareori au fost lansaţi de către acestea.
Din ce cauză? Păi,nici n-am dreptul moral( sunt doar un neica-nimeni supus tuturor greşelilor) şi nu ştiu cum să răspund la întrebarea asta fără să fiu nevoit să-mi şterg spatele hainei de sclifoaiele înfocaţilor televizionisti.
Crudul adevăr este că cei care sunt plătiţi să ne aducă în fata televizoarelor aleg calea facilă pentru a câştiga o audienţă cât mai mare, aşa că vin cu şuşanele pe care le poate înţelege mai tot românul.
Aşa ajung pipiţe ce nu ar trebui să treacă de scena unui local de provincie să fie recunoscute în toată ţara drept mari cântăreţe aflate la braţul unor potenţi oameni de afaceri ce au nevoie de multe stimulente bahice atunci când sunt nevoiţi să le asculte cântând în alcov (dacă nu sunt conştienţi pentru ce au plătit şi nu le taie elanul artistic, cerându-le guristelor să-şi facă datoria în linişte).
Aşa îl ştie o ţară întreagă pe Ţeţe ăsta care ne-a tras ţepe tocmai pentru că a prestat în mai toate genurile de spectacole de la cele cu iz electoral până la simandicoasele petreceri private.
În ţările serioase, escrocii şi impostorii de toate tipurile sunt pedepsiţi sau măcar blamaţi. Nici măcar escrocii sentimentali nu sunt bine văzuţi dar la noi sunt la mare preţ toate tipurile de impostură, iar escrocheria este semn de inteligenţă.
Îmi veţi spune că gusturile nu se discută şi îmi veţi reproşa că eu nici măcar nu sunt în stare să enumăr câteva dintre producţiile acestor valori atât de apreciate la noi şi refuzate cu îndârjire peste hotare pe motiv că străinii preferă autenticul şi valorile adevărate în locul clonelor cu gustul şi savoarea roşiilor occidentale.
Partea tragică în toată şuşaneaua asta naţională constă în faptul că romanii talentaţi au puţine şanse de a fi cunoscuţi în ţara lor deoarece puţinii bani alocaţi pentru cultură sunt risipiţi pe nişte pseudovalori asemănătoare E-urilor din alimente, au arome identic naturale dar nu sunt deloc originale.
Noi suntem pervertiţi şi drogaţi cu o pseudocultură uşor de digerat după o zi grea şi creierele noastre amorţite nu mai au capacitatea de a face distincţia între valoare şi nonvaloare, ştire şi bârfâ, informaţie şi manipulare.
Nici nu ştiţi cât de mult mă bucur pentru că nu am niciun talent, sunt mai precis un antitalent în toate, aşa că nu sunt în situaţia acelor oameni valoroşi ce se văd în imposibilitatea de a dărui celor din jur din prea plinul sufletului lor special şi mă bucur pentru că ştiu ce înseamnă harul. Nu este doar un dar, este un blestem şi o obligaţie.Cel hărăzit cu un talent special are în el implantată şi dorinţa ce-l obligă să trăiască în primul rând pentru recunoaşterea valorii sale.Şi nu puţine dintre acele suflete speciale ajung să rătăcească prin lume sau să eşueze.
Să fie doar pură răutate atunci când se vorbeşte în cancelariile marilor puteri despre România că este un stat eşuat care nu a produs nimic original de la 1918 până în zilele noastre şi că cea mai bună cale pentru această populaţie încă vorbitoare de limba romană este aglutinarea ei în marea masă a viitoarei naţiuni europene?
Cu ce argumente ne putem opune noi acestui tăvălug care tinde să radă de pe faţa pământului naţiuni ce au avut un cuvânt de spus în istoria lumii, pentru cât timp şi cu ce şanse?
.Din pacate asta se vinde ....si mai mult vom vedea peste ani
) glumesc... mi-e dor sa vad ceva de calitate si chiar urmaresc cu drag o emisiune de talente muzicale. 
