Pivnitele Rhein din Azuga - locul povestilor frumoase!

Postat de Bucataras in Bucataras in oras pe 10 Noi 2013, 00:35

Articol pe placul a 13 bucatarasi
comenteaza

Locul este SUPERB! Intrarea, strajuita de brazi falnici. De-o parte si de alta. Curtea curata, iar cladirile de un alb ce-ti fura ochii. Si totusi ... sint construite in 1892! Atunci, Wilhelm Rhein, descendentul unei familii germane ce se stabilise cu 500 de ani in urma in Brasov, a ridicat ceea ce avea sa devina cea mai veche "locatie" unde se produce, fara intrerupere de-a lungul timpului, vinul spumant dupa metoda traditionala (metoda Champenoise): Pivnitele Rhein &Cie Azuga!

....

"Poaie! Aceasta este prima amintire, dar nu o ploaie deasa - doar broderii pe fereastra trenului, mici linii prelinse, ceea ce din fericire insemna ca erau numai stropi. Pe linia orizontului am vazut un soare pal care rasarea". Sint gindurile reginei Maria, adunate in cartea "Capitole tirzii din viata mea". Era 15 octombrie 1922 si trenul se indrepta cu Ferdinand si Maria catre Alba Iulia. O zi ce avea sa ramina in istoria noastra, a romanilor: la Alba Iulia, in recastigata noastra Transilvanie, a avut loc ceremonia de incoronare ca suverani ai Romaniei Mari a regelui Ferdinand si a reginei Maria. "Slujba a fost deosebita, demna, nu prea lunga, iar corul a cantat excelent. Interiorul bisericii, desi nu prea mare, este impunator, iar frescele frumoase", si-a amintit regina, "intreaga ceremonie a fost pitoreasca, plina de demnitate si in acelasi timp deloc pretentioasa ... Mi-am pus diadema din safire si diamante si am purtat aceeasi mantie din catifea rosie". A urmat banchetul, descris astfel de Maria: "A fost o masa extrem de bine pregatita, foarte repede servita, iar mincarea deosebita".

Primul dineu incepea atunci cu caviar si oua fierte 'à la forestière' (cu zbarciogi sotati in unt, sunca taiata fin si patrunjel verde), continua cu sturion de Dunare 'à la parisiènne' (pestele fiind pregatit in unt, cu garnitura de sampinioane si smantana) si filé de vita, pregatit in maniera dauphineza, cu sos remoulade (asprit putin de castravetii acri). Aspicul de fois gras, decorat in 'bellevue', avea sa atraga privirile si pofta, bucatarul Edner, adus de Regina Maria de la Coburg, suprave­ghind cu atentie ca bucatele sa fie bune la gust si atragatoare, totodata. Salata de sezon completa feri­cit acest meniu ales. In ce priveste dulciurile, oaspetii au fost imbiati cu parfeu de praline, trufe de ciocolata si bomboane fine. Meniul s-a 'aliat' cu vi­nuri vechi de Dragasani (din podgoria Printului Barbu Stirbey) si de Dealu Mare. Sampa­niiile au fost si ele romanesti – Capsa Brut si Rhein Extra –, doar alcoolurile fine (un Cointreau si un Martini) venind din capatul celalalt al continentului.

...

Vedeti? Povestile frumoase nasc tot povesti frumoase! Rhein Extra este una dintre acestea. Scrisa la Azuga. Aici, in locul strajuit de brazii falnici, s-a nascut RHEIN EXTRA, cea mai veche marca romaneasca de spumant si cea mai renumita intre cele doua razboaie mondiale, caracterizata atunci ca un spumant “superior, indigen si natural”, produs dupa tehnologia  franceza.

Din 2002, pivnitele si-au deschis portile publicului. Si va spun sincer ca merita vizitate. Au peretii grosi de 1.50 metri si gazduiesc anual circa 200.000 de sticle ingrijite de 15 oameni destoinici, gazde minunate. Doamna Nori administreaza totul si are tolba plina de istorioare dragute. "Din 2006, Cramele Halewood au redevenit furnizor al Casei Regale a Romaniei. Am organizat atunci, aici, o ceremonie in care i-am avut invitati pe Regele Mihai si sotia sa, regina Ana, in care am refacut meniul incoronarii si s-a ciocnit o cupa de Rhein Extra, un spumant realizat dupa metoda Champenoise numai din Iordana, un strugure romanesc tare bun! In acel an s-a improspatat via cu butaci tineri din care anul acesta vom avea o noua productie de sticle!", spune doamna Nori.

Ne-am cazat vineri seara, iar camera noastra avea fereastra catre un teren de fotbal pitoresc, cu porti din lemn si iarba inca verde de mi-a parut foarte rau ca Maty nu e cu noi. Dar el avea meci sambata si nu putea lipsi. Pensiunea are 15 camere, dintre care doua garsoniere superbe! Este curata si amenajata cu mult bun gust denumite sugestiv dupa nume de soiuri: Riesling, Chardonnay, Pinot Noir, Feteasca Neagra, Cabernet Sauvignon etc. Am stat cu prietenii la un pahar de vorba si de Pinot noir, culmea chiar vinul atasat retetei zilei pe siteul nostru (vezi aici). A doua zi ne-am delectat cu adevarat din bunatatile pregatite de fetele doamnei Nori. Dar despre asta voi povesti in episodul urmator!


Comentarii (5)

11.11.2013, 08:38

Frumos!

11.11.2013, 08:45

frumos

Ina

Ina
13.11.2013, 14:43

Si noi am fost!

Adauga comentariu
  • zambet
    • :))
    • :)
    • :D
    • =D>
    • >:D<
    • :x
    • :-*
    • :S
    • >:)
    • :">
    • :((
    • :(
    • ;)
    • :P
    • =))
    • :-h
    • :-q
    • :-bd
    • <:-P
    • :-??
    • \:D/
    • ;;)
    • @};-
    • ~O)