Postat de Giorgia_gio in Cu de toate pe 12 Sep 2012 | 2543 vizualizari
Draga mea, as minti daca as spune ca inteleg prin ce treci. Totusi, indraznesc sa iti dau un sfat: incearca sa renunti la incrancenare, la ura, pentru ca nu reusesti decat sa te amarasti si cu astfel de sentimente cu greu vei merge inainte. Unii oameni ne fac rau si atat. Pur si simplu. Nici ei nu stiu de ce. Din inconstienta, nepasare, egoism, sau din simplul fapt ca asa i-a impins viata ... poate nu ii cunosti trecutul. Ceva a adus-o in acest punct, a facut-o femeia nepasatoare pe care ai intalnit-o, cine stie, nimeni nu se naste rau cred. Este posibil ca oricat ai incerca sa intelegi sau sa afli raspunsuri, ele sa nu existe. Sa nu tina de ceva rational, sa nu primesti ce cauti. Incearca sa te bucuri de ce ai, de familia ta si iubeste-te mai mult, nu te mai lasa chinuita. Puterea de a ne repara este mult in noi, cred in acest lucru, in vointa de a ne repara. Cum ai zis si tu, nu stii daca ai ierta-o. Dar incearca, desi ea nu ti-o cere. Incearca pentru tine! Traim o singura data. Unele rani nu se inchid asa cum am vrea, dar cred ca e bine sa incercam sa ne vindecam si sa luptam pentru binele din viata noastra. Ai copii, ofera-le o mama fericita, tu pentru tine si ai tai incearca sa lasi in urma ce te doare si sa accepti cumva. Stiu ca pentru mine e simplu sa spun si nu vreau sa am un ton nelalocul lui, zic si eu ce cred ca poate ar merge pentru ca real nu stiu cum e, ma gandesc doar la cum am depasit eu ce a fost greu in viata mea si ce mi-a mers mie; tu vei face singura ce vei crede ca este mai bine. Poate doar sa scrii despre asta, sa scoti din tine ce e rau ajuta. Iti doresc sa fii puternica
Giorgia, odata am sfatuit un om sa-si ierte parintii fiindca nu l-au lasat sa se casatoreasca cu aleasa inimii lui. Incetul ce incetul s-au impacat si acum sunt bine, isi vorbesc, se vad, relatia e aproape ca "inainte".
Altadata am sfatuit un om foarte bun, cel mai bun amic al meu, sa mearga sa-si caute tatal, care l-a parasit de multi ani. A mers, s-au vazut, nu a mers treaba, insa macar a facut ceva.
Te framanti mult si gandurile framantate mult de tot ne omoara. Ia bate tu smantana de frisca muuuuult, muuuult, muuuuul, muuuult si vezi daca obtii frisca. Nu obtii. Bate-o insa cum trebuie si vei obtine o frisca exact pe gustul tau!
Fii tare!
E tare trist si dureros!
Giorgia... Mi-au dat lacrimile citind, pentru ca ma regasesc in ceea ce ai scris. Pe mine m-a crescut, dar nu m-a iubit niciodata, nu m-a imbratisat niciodata, nu mi-a spus "te iubesc niciodata" si a facut mereu diferenta intre mine si sora mea mai mica. Am suferit ca un caine, am urat-o la maxim, i-am spus cuvinte grele pe care apoi le-am regretat, m-am maritat prima oara pentru a scapa de acasa, am cautat raspunsuri si am aflat trecutul ei. Pana la urma am reusit sa inteleg oarecum comportamentul ei. Nu stiu daca am iertat-o, sau m-am obisnuit sa nu ma mai gandesc.
Cert este ca acum am un alt sot pe care l-am ales din dragoste si cu care ma inteleg de minune, iar daca Dumnezeu ne va darui intr-o zi copii, sper sa nu repet greselile ei. Mama a plecat de mai bine de un an dintre cei vii si am pierdut si ultima speranta ca imi va spune vreodata ca ma iubeste. Acum regret ca am asteptat asta de la ea, in loc sa fac eu primul pas. Dar mi-am invatat lectia si nu mai astept nimic de la nimeni, fac eu primul pas. Si am vazut ca daca eu le arat celor dragi ca ii iubesc, primesc lucruri frumoase in schimb, mai mult decat m-as fi asteptat vreodata.
Ultimul lucru pe care mai vreau sa ti-l spun, este ca nu putem si nu trebuie sa traim in trecut. Esti mama, sotie, si familia ta are dreptul sa se bucure de viata alaturi de tine. Iti urez sa fii fericita, pentru ca esti un om bun si sensibil.
Un an de sedinte de autocunoastere intr-un grup de terapie m-au ajutat sa scap de depresia cauzata de moartea mamei si sa inteleg unele lucruri despre mine.
Inca odata iti urez sa fii fericita si iti ofer o mie de imbratisari.
Off. Am citit abia acum această postare tristă. Nu ştiu cum să comentez mai bine, ca om ori ca preot. Într-un fel ca preot ar fi uşor să citez cele din Scriptură şi să merg mai departe. Nu pot însă să fac acest lucru pentru că-mi sunt dragi oamenii.
Spun însă că în 16 ani de preoţie am întâlnit această stare de anormalitate de câteva ori. Mare păcat este acela de a nu-ţi iubi copilul. de a-l trata cu indiferenţă. Dar păcat este şi starea de ură, neiertarea. Şi trec peste greşeala mamei, pe care nu o pot judeca eu şi vin către suferinţa ta. Răzbunarea cea mai bună este iertarea, vei putea trăi împăcată cu gândul că ai făcut cum trebuie, că ai simţit normal, că ai depăşit indiferenţa ei. Îmi aduc aminte de Hrsistos şi de mucenicul Ştefan când omorâţi fiind (fiecare în felul său) au spus "Părinte iartă-le lor (ucigaşilor) păcatul acesta".
Tu Giorgia acum ai o rană. Ai o rană pe care trebuie să ţi-o vindeci indiferent cât de amar şi dureros este tratamentul uitării şi al iertării. Dulceaţa lui se va vedea în grija, dragostea şi deschiderea pe care o să o ai faţă de copiii tăi. Trebuie să-ţi vindeci rana înainte de a deveni cronică şi ai să vezi că nici măcar cicatrice nu va rămâne.
Am citit la profilul tău şi am văzut că eşti o femeie puternică. Transformă puterea şi dorinţa ta de viaţă în zâmbete, în iertare şi în lumină încercând să o vezi pe cea care ţi-a dat viaţă ca un suflet care are nevoie de ajutor pentru a scăpa de indiferenţa ei netratată la timp.
M-aş bucura ca să găsesc pe pagina ta în următoarele postări bucuria eliberării din starea aceasta în care eşti acum pentru a te bucura alături de cei ce te apreciază, de cei ce au nevoie de ajutprul tău.
Zi minunată să ai
multumesc frumos tuturor pt sfaturi!!!Chiar daca le citesc cu ochii inlacrimati,imi fac bine aceste sfaturi,intotdeauna pun in practica sfaturile celorlalti!!!Va multumesc enorm de mult,pt ca imi sunteti aproape,ca ma incurajati ,in viata reala nu am parte de asa ceva sunt oameni care nu inteleg...va pup si va imbratisez,cu oto respectul si cu mult drag
Anomisana,foarte frumos te-ai exprimat
Giorgia, scumpa, nu imi gasesc cuvintele...important e ca tu sa iti gasesti linistea sufleteasca! Nu vreau si nici nu pot sa judec, dar sufletul meu de mama sufera pentru tine, crede-ma! Te imbratisez tare, tare, ca sa simti cat de puternica ar trebuie sa fie iubirea de mama.
Scumpa Giorgia, sa fii puternica si gandeste-te ca ai un Tata Ceresc care ajuta intotdeauna si te iubeste neconditionat !
multumesc frumos Laura!!puternica sunt,dar am momente de slabiciune,si atunci doare Acum pt ca sunt mama,ma doare mai tare,dar fetele mele imi dau puterea de a merge mai departe
curaj, draga mea!....viata e foarte grea uneori dar daca avem incredere in Dumnezeu, El ne da putere sa trecem peste toate!
Daca mama ta nu si-a facut datoria, fati-o tu. Fii tu pt copiii tai,
acea mama, pe care ai dorit atat de mult sa o ai!Si iarta, chiar daca e greu. Niciodata nu vei putea avea pace in viata daca nu ierti...Te pup cu drag!