FOTO: Despre zimbri, vodca si alte bucurii ale vietii

Postat de Adinuta in Bucataras hai hui pe 27 Iul 2011, 16:20

Articol pe placul a 2 bucatarasi
comenteaza

Cand am pasit eu prima data pe pamant polonez era o zi rece de octombrie. Eram obosita dupa un lung drum cu masina, dar curiozitatea ma tinea mai treaza decat o ceasca de espresso bun. Tin minte si acum cand am trecut pe langa Palatul Culturii, inalt, semet, comunist, un pic detestat de catre polonezi prin amintirile despre ocupatia rusa si iubit de catre turisti pentru farmecul vechi pe care il da orasului.


Afara ploua, tipic pentru toamna-iarna-primavara poloneza, asa ca daca vreti vreodata sa vizitati Varsovia, Cracovia, muntii sau lacurile, cel mai bine este sa mergeti incepand cu iulie si terminand cu septembrie. Vara in aceasta tara este foarte placuta, cu vreme frumoasa si calda, insa nu toropitoare. In rest, aveti toate sansele sa terminati excursia cam zburliti si zgribuliti. Ceea ce ne aduce unde voiam sa ajung, adica la metode de incalzire pe vreme neprietenoasa: bautura :D Gluma ca gluma, dar vodca lor este destul de buna si o spun eu care nu sunt amatoare de tarii. Zubrowka este aromata si cand o gusti, simti miros de iarba cosita in nari. Se bea cu suc de mere tinut la rece, fiecare in pahare separate. Initial era bautura preferata a nobilimii poloneze, iar drumetii care se opreau in tara lui Sobieski, luau cu ei acasa din licoarea cu gust rafinat. Adevarata vodca Zubrowka poate fi produsa doar in Polonia, unde exista o singura distilerie in intreaga tara la 200 de kilometri de Varsovia si care intruneste standardele de calitate necesare pentru producerea acestei bauturi cu gust ierbos.

Bialowiezca este zona din nord-estul Poloniei unde este cea mai mare turma de zimbri ramasa in Europa (in Romania avem doar 4 zimbri din cate scrie pe tabela din parcul polonez, insa datele probabil sunt vechi, multumesc de atentionare!) si iarba-bizonului care se foloseste pentru a da acestei bauturi gustul ei specific. Numele plantei este dat de animalul blanos care o iubeste nespus (cum ar veni, asta ar fi reteta lui de suflet, haha :p) si este destul de delicata, pentru ca nu poate fi cultivata, creste in palcuri ce sunt si astazi culese cu mana. Mai mult, legenda spune ca este afrodisiaca si un stimulent pentru virilitate, acesta fiind si motivul pentru care zimbrii sunt atat de numerosi aici.

Reteta bauturii, dezvoltata inca din secolul XIV are ca ingrediente apa pura, ecologica si iarba bizonului ce este culeasa manual cand ajunge la maturitate si este apoi lasata sa se usuce. Apoi se taie si selecteaza mamnunchiurile uscate si se trimit catre distilerie, unde incepe dragostea dintre cele doua ingrediente care fuzioneaza pentru un gust unic. Dupa ce este facuta vodca pura, ea mai este filtrata prin iarba sfaramata de mai multe ori, pana capata aroma speciala. Procesul este asemanator obtinerii la rece al uleiului de masline, prin metoda presarii. Bautura obtinuta este apoi amestecata cu vodca din secara in proportia optima pentru a-i conferi licorii o culoare galben-verzuie si aroma distincta.

Vodca este apoi lasata sa se aseze si sa ajunga la maturitatea gustului deplin timp de cateva zile. Este apoi turnata in sticle, in care se gaseste cate un fir de pai din iarba bizonului. Firul de iarba este o dovada ca bautura este originala, insa ii adauga si un plus de savoare si frumusete sticlei.

Mai jos sunt doua fotografii cu faimoasa bautura, una de vara si cealalta in hainute de iarna, care se vinde in general de sarbatori, insa poate fi gasita pe raft si in restul anului:

Eu eram insa curioasa sa vad cum arata un zimbru in carne si oase, asa ca ne-am urcat in masina si am pornit intr-o mica excursie. Nu am fost la Bialowiezca, pentru ca este cam departe (poate alta data) insa am gasit o rezervatie mica, undeva langa Varsovia. Cand spun mica, ma refer ca am ajuns acolo si era un tarc cu 3 zimbri. Si eu credeam ca va fi o cireada :)) Lasand dezamagirea la o parte, m-am bucurat ca am ajuns intr-un loc linistit, ca ne-am plimbat cu o trasura trasa de cai frumosi si ca la final am stat pe malul apei si-am baut bere. Tot Zubr si ea.

Rezervatia unde am mers noi se numeste "Ośrodek Hodowli Żubrów w Smardzewicac". Este un loc mic, linistit, in inima unei paduri. De la intrarea in padure, ai doua optiuni: mergi pe jos, cu bicicleta sau platesti 5 zloti (cam 5 lei) daca sunteti intr-un grup de vreo 6 persoane si va duce acolo casura trasa de caluti cu canacei. Iar la intoarcere am oprit pe malul unui lac, unde este o zona amenajata pentru camping.

A fost o excursie de o zi. Si desi initial am fost cam dezamagita in asteptarile mele, acum facem glume despre cum ne-am ambalat si am pornit cu masini si cum am copt eu toata seara briose si am facut clatite pentru marea drumetie unde aveam sa alerg dupa zimbri pe campii intinse.

Foto zubrowka : nowosci-rynkowe.pl, plastech.pl

Comentarii (14)

01.08.2011, 10:21

Cris, ale ladnie mowisz

01.08.2011, 12:22

Este foarte buna vodca "cu pai" cum o botezam noi ......frumos articol

09.08.2011, 09:10

Multumesc, motanel chiar ieri am vazut pe tvr1 un documentar polonez despre bizoni. A fost foarte interesant! Sunt destul de inteligenti si chiar afectuosi as spune. Se pot afla uneori lucruri foarte surprinzatoare despre animale

Adauga comentariu
  • zambet
    • :))
    • :)
    • :D
    • =D>
    • >:D<
    • :x
    • :-*
    • :S
    • >:)
    • :">
    • :((
    • :(
    • ;)
    • :P
    • =))
    • :-h
    • :-q
    • :-bd
    • <:-P
    • :-??
    • \:D/
    • ;;)
    • @};-
    • ~O)