Doamna Dr. Mihaela Gologan este medic specialist in diabet, nutritie si boli metabolice, in cadrul retelei private de sanatate Regina Maria.
Doamna doctor ne va oferi periodic sfaturi de nutritie, de urmat pentru a duce o viata cat mai sanatoasa.
Astazi ne va vorbi despre alimentatia pentru zilele cu temperaturi foarte scazute si despre efectele acestora asupra sanatatii.
In perioada de iarna, consumul energetic creste mult doar la cei care muncesc sau petrec mult timp afara, la temperaturi foarte scazute. Trebuie sa recunoastem, insa, ca cei mai multi dintre noi lucram intr-un mediu cu temperatura aproximativ constanta, suntem chiar mai putin activi fizic, preferand "hibernarea" pe canapea in locul unei ore de sport.
Asa se explica si marile diferente intre necesarul caloric in functie de tipul de activitate. Insa, cu totii avem nevoie in aceste zile de alimente cat mai nutritive si de o hidratatare adecvata.
Sursa principala de energie din dieta o reprezinta glucidele, aduse de cereale integrale, cartofi, legume si fructe. Sa nu uitam iarna de vizita in piata, unde gasim radacinoase, dovleac, sfecla, ridichi, fasole boabe.
Proteinele sunt nutrienti cu rol in primul rand structural, dar enzime, anticorpi, hormoni, proteinele sunt aduse de carne, lactate, oua, leguminoase. Proteinele stimuleaza metabolismul, functia tiroidei si cresc temperatura corpului.
Grasimile reprezinta cea mai concentrata sursa de energie si sunt probabil cele mai controversate dintre nutrienti. Surse sanatoase de grasimi aduc pestele oceanic, ouale, uleiurile presate la rece, fructele oleaginoase.
Cei care au activitati fizice intense sau munci grele isi permit o dieta cu aport mai mare de grasimi.
Se descrie in nutritie efectul termogenetic sau termogeneza indusa de alimente, ceea ce face referire la cantitatea de energie consumata suplimentar de organism pentru digestia anumitor tipuri de nutrienti.
Condimentele, de exemplu, cresc efectul termogenetic: piper, nucsoara, cuisoare, dafin, scortisoara. Desi consumate in cantitati mici, au puterea de a intari imunitatea si de a activa organismul:
- chili, de exemplu, prin continutul de capsaicina, poate creste rata metabolica cu 33% fata de consumul acelorasi alimente necondimentate, efect ce dureaza pana la 3 ore dupa masa.
- ghimbirul si turmericul sunt tot mai populare, utilizate in diverse preparate, au efect vaso-dilatator.
- scortisoara si cardamon, folosite in deserturi sau in aromatizarea unor bauturi de sezon: ceai, compot, vin fiert, recomandate a fi consumate calde, si nu fierbinti.
Usturoiul, ceapa sau prazul au efect imunomodulator, fiind folosite in medicina alternativa pentru uleiurile eterice (alicina) cu rol bactericid sau antiviral.
Hreanul adaugat in salate de sfecla sau langa carnea fiarta- rasol- stimuleaza secretia gastrica si are proprietati dezinfectante.
Produsele de stup: mierea, polenul, laptisorul de matca, produse nutritive complexe, cu proprietati tonice, pot fi recomandate de catre specialisti in apiterapie, in special pentru persoanele subponderale; acestea sufera cel mai mult in perioadele cu temperaturi scazute.
Alcoolul ne incalzeste?
Ingestia unei bauturi alcoolice determina vasodilatatie, resimtita ca o senzatie de caldura, dar efectul este doar de scurta durata.
Sa ne reamintim ca daca nu sunt contraindicatii, femeile pot consuma o portie, iar barbatii doua portii pe zi, la masa.
Sursa foto: sjoliespraytan.com