Bucataras "retardat", low and slow.

Postat de crisselich in Cu de toate pe 1 Mar 2022, 00:07

Recunosc, sunt un puritan, in materie de gatit. Mi se ridica parul maciuca atunci cand aud de "Cili sin carne", adicatelea sa iei o reteta de la 1880, din cartea "Mrs. Owen´s Cook Book" (cea mai veche reteta de Chilli) si sa bagi tofu sau mai stiu eu ce, mi se pare o blasfemie. Desigur exista in cultura gastronomica romana postceausista o gramada de asa zisi Chefi, care re-re-reinterpreteaza retete consacrate, dar cine ar pune coaste de porc intr-un ghiveci de legume??

Insa , hai sa fim toleranti. Fiecare are dreptul sa manance ce-i place. Si eu pun in Chilli si alte ingrediente. Si in alte mancaruri. Ma stradui sa pastrez o reteta cat mai aproape de original, insa. Nu pun gogosari intr-un Daube de provence, nu se potriveste... Si, inca o data, daca pune cineva telemea intr-o placinta poale-n brau, e in regula, treaba dumisale, eu prefer sa o fac dupa reteta lui Nea Vasile placintarul, care ne delecta cu branzoaicele lui  prin anii 70 in spate la Complexul Pietricica, la Piatra-Neamt.

De asta, dupa aproape un an de urmarire, am venit aici, la voi. Nu am vazut pana acum-si probabil nici n-am sa vad- chestii de genul "in nici un caz nu se face altfel", "e interzis sa...", etc., ca pe unele pagini pline de savori, citadine au ba.

Am facut azi o placinta cu branza si praz, gasita pe pagina asta. Foarte buna! Insa mi s-au incretit unghiile de la picioare cand am citit:" Se unge foaia cu galbenus de ou si se pune placinta in cuptor pana se rumeneste." Adicatelea,  avem posibilitati nemasurate: la cuptorul rece vreo patru zile, la 90 grade pana dimineata, la 250 de grade si convectie, s-o ardem in opt minute, si tot asa...E ca si cum am face cozonaci: luam niste faina, lapte, oua, ah si niste drojdie, facem aluat si il umplem cu niste nuci si zahar si ce mai vrem noi, apoi punem la cuptor pana se face. V-a placut reteta mea? Hai , ca se poate. N-ar fi mai eficient sa zicem, cand facem paine, la 600grame de faina punem 12 grame de sare? Poate lingurita voastra e mai mica, si va iesi paine de cardiaci...E exagerat, aici, ce scriu eu. Clar. Si nici nu vreau sa ranesc pe nimeni, doar mi-as dori uneori mai multa exactitate in pasii de parcurs.

Cu voia voastra, voi incerca sa gatesc aici lucruri care plac la cei apropiati mie, si unora care ne calca pragul casei. Cu siguranta sunt si retete similare postate inainte, asa ca astept sfaturi si critici. Numai asa devenim mai buni!

La o buna colaborare,cu stima, 

Constantin Serban 

 

 

Comentarii (1)

13.03.2022, 19:49

Bine ai venit în familia Bucătărașilor! Ea este acum într-o perioadă de tranziție, dar cred și sper să revenim la modulul zâmbește și gătește, fără inhibiții!

Adauga comentariu
  • zambet
    • :))
    • :)
    • :D
    • =D>
    • >:D<
    • :x
    • :-*
    • :S
    • >:)
    • :">
    • :((
    • :(
    • ;)
    • :P
    • =))
    • :-h
    • :-q
    • :-bd
    • <:-P
    • :-??
    • \:D/
    • ;;)
    • @};-
    • ~O)
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

ieri la 14:48

Cum sa faci o casuta din turta dulce - un proiect delicios si creativ

pe 19.11 la 20:43

Omuleti din turta dulce - reteta delicioasa pentru sarbatori

pe 19.11 la 20:36

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]